El a urmărit cu atenție toate opiniile pro și contra și n-a înțeles nimic. Nici de ce ține Guvernul s-o facă prin Ordonanță de Urgență, știut fiind că prin Ordonanță de urgență au loc Lovituri de stat, nu însă și Revoluții, evenimente care presupun mai mult de cîteva minute, cît durează aprobarea unei OUG într-o ședință de Guvern, nici de ce se opun Opoziția, Sindicatele, ONGurile, toate, de la cele care apără imaginea pisicilor, dorind să fie scoasă dintre zicale, Mîța blîndă zgîrîie rău, pentru că afectează imaginea pisicii prin sugestia de viclenie, pînă la cele dedicate Codruței Kovesi, mai precis apărării șefei DNA de punerea la îndoială a fecioriei sale morale.

Sincer să fiu, nici eu n-am înțeles nimic din tot datul în clocot numit Revoluția fiscală. N-am înțeles, de exemplu, care-i afacerea dacă se mută contribuțiile de la angajator la angajat.
Decizia a stîrnit un scandal uriaș.
Nu-i exclus ca ea să ducă la prăbușirea PSD în sondaje.

Oricum, concretizarea ei va presupune, într-o țară neașezată precum România, o brambureală de proporții.
Dar fie și o brambureală merită suportată dacă ea a fost provocată de o decizie temeinic argumentată.
Imaginați-vă soțul venit acasă val vîrtej și zicînd soției, soacrei și celor doi copii:
– Gata! Ne mutăm cu mobilă cu tot din trei camere într-una. Celelalte două rămîn goale.
Evident, familia întreabă De ce?
Soțul răspunde doar atît:
E o Revoluție în amenajarea apartamentului.

Pentru a evidenția absurditatea crimelor și abuzurilor din timpul Marii Terori staliniste, istoricii obișnuiesc să citeze ultimele cuvinte ale lui Iakov Livșiț, vechi bolșevic, în așteptarea execuției prin împușcare din 30 ianuarie 1937:
Za șto? ( De ce?)
Întrebarea a rămas fără răspuns pînă azi.
Păstrînd proporțiile, vom spune că întrebarea Za șto! ridicată de Revoluția fiscală riscă să rămînă fără răspuns mult timp de acum încolo, dacă nu chiar pentru totdeauna.
Marți seara, intervenind telefonic la B1tv, am rugat-o pe Nadia Ciurlin să mă ajute să înțeleg. Ea spunea că e o șmecherie prin care dispar creșterile salariale. Nu-i exclus să fie așa, deși asta ar fi un fel de turnat apă întrun ciur. Dacă tot aveau de gînd să nu crească în realitate salariile, de ce leau mai crescut? A crede că poți trage pe sfoară omul cînd vine vorba de banii încasați înseamnă a nu înțelege nimic din dezastrul politicii lui Ceaușescu din ultimii ani de domnie. Nici un truc, nici o șmecherie politico-propagandistică nu poate contrazice adevărul realității. Dacă prin trecerea angaralelor de la angajator la angajat dispar în realitate creșterile salariale, e greu de crezut că omul, întors acasă cu banii obținuți înainte de creșterea salarială, nu va fi mai furios decît dacă nu i-ar fi crescut.
E un adevăr de istorie că unui popor mai bine nu-i dai decît să-i ei după ce i-ai dat.

Eu însă, continuînd să nu pricep nimic din Revoluția fiscală sau mai precis să nu pricep nimic din rosturile dacă nu economice, apoi măcar politice ale Revoluției prin OUG, mă voi opri la ceea ce mă pricep. La politica PSD de după victoria în alegeri.

Pe 18 iunie 2017, cînd abia se mai liniștise tulburarea națională provocată de căderea Guvernului Grindeanu, am publicat sub titlul Suspendarea lui Traian Băsescu, Ordonanța 13, Criza politică din iunie 2017 – sub conducerea PSD, cînd ți-e lumea mai dragă, România o ia razna, o retrospectivă a crizelor politice provocate de PSD după parvenirea la Guvernare:
Ordonanța 13, Căderea Guvernului Grindeanu.

Radiografia acestor uriașe crize politice, care, asemenea tuturor crizelor politice, au ținut în loc dezvoltarea politico-economică a țării, au făcut să se consume inutil energii însemnate, au abătut atenția de la probemele reale ale României, dovedea, în 18 iunie 2017, că e vorba de Crize artificiale, provocate de PSD, și nu de Crize legice, ivite din realități (cum ar fi catastrofele naturale, clătinările alianțelor, pericolele privind independența patriei, molimele). Atît Criza numită Ordonanța 13, cît și Criza numită Debarcarea propriului guvern de către majoritatea parlamentară, au fost provocate chiar de PSD.

După ce le-a provocat, tot PSD s-a zbătut să le rezolve.
În ambele cazuri, Criza n-a fost un pas înainte, cum se poate întîmpla cu o tulburare. OUG a fost retrasă. Dacă tot s-a ivit tărăboi, măcar să fi mers pînă la capăt. Nu s-a mers, ceea ce ne sugerează c-a fost o măsură la plezneală, gen Să vedem dacă iese! Sorin Grindeanu a fost propus și votat ca șef la ANCOM de aceeași majoritate care l-a debarcat ca incompetent. Criza s-a încheiat iată prin revenirea la datele de dinainte de debarcare. Sorin Grindeanu n-a produs o ruptură în partid. Partidul n-a arătat că, o dată divorțul declarat, Sorin Grindeanu nu mai poate reveni în grații.
La vremea respectivă subliniam, în cazul celor două crize, caracterul lor neașteptat. Nici Ordonanța, nici căderea Guvernului Grindeanu n-au fost prefațate de semne prevestitoare, de acumulări care să intre în atenția opiniei publice, de o pregătire psihologică.

Pur și simplu Poporul român s-a trezit peste noapte cu o Criză politică. O Criză artificială, repet, provocată de PSD și nu o Criză inevitabilă, provocată de realități.
Scriam despre Crizele politice provocate nitam-nisam de PSD în 18 iunie 2017 luînd în discuție două asemenea momente.

Sîntem în 9 noiembrie 2017.
Între timp, România a mai cunoscut două Crize politice.
Una a fost amenințarea cu demisia din partea lui Mihai Tudose dacă nu se face o remaniere guvernamentală așa cum vrea el.

Criza s-a declanșat luni, 9 octombrie 2017, printr-un interviu dat de premier la Antena 3, a luat proporții în zilele următoare, atingînd punctul culminant prin ședința CEx Național al PSD din noaptea de joi, 12 octombrie 2017, și s-a încheiat cu remanierea guvernamentală cerută de Mihai Tudose.

După care s-a așernut liniștea.
Mihai Tudose a părut c-a uitat politica sa TeFelistă de delimitare de penali; Liviu Dragnea n-a dat nici un semn că Mihai Tudose l-a înfruntat.
Ca și în cazul celorlalte două crize, și cea din săptămîna 9-12 octombrie 2017 a fost una neașteptată. Nici un semn nu fusese dat pînă atunci de Mihai Tudose că nu mai poate trăi cu penalele în Guvern. Ba mai mult, cu puțin timp mai înainte, la Ședința CEx Național de la Sucevița, Mihai Tudose fusese de acord cu poziția PSD de a nu ceda la șantajul cu convocarea la DNA. Același CExNațional, care adoptase decizia de a nu ceda șantajului, a fost de acord în noaptea de 12 octombrie pentru plecarea celor două penale din Guvern.
Ce s-a întîmplat după?
S-a așternut o liniște de parcă nici n-ar fi fost Criză. Mihai Tudose a uitat de poziția sa împotriva penalilor și de rebeliunea împotriva lui Liviu Dragnea. Liviu Dragnea s-a comportat ca și cum Mihai Tudose n-ar fi vrut să-l dea de-a dura pe scări, împingîndu-l cu umărul. Tocmai ne liniștisem, îndreptîndu-ne spre Sărbătorile de iarnă, cînd, deodată, Ministerul finanțelor a anunțat un pachet de modificări la Codul fiscal, între care se numără trecerea daravelilor de la angajat la angajatori.

Un asemenea moment, fie și pentru că e vorba de schimbări fundamentale în Codul fiscal, se pregătește. Cei care au pus la cale Revoluția lasă să se înțeleagă în spațiul public că e nevoie de așa ceva, intervin, fără a vorbi de modificări ale Codului, cu opinii, cifre menite a justifica modificările, dar și a face din Revoluție un moment previzibil.

Nu s-a întîmplat așa ceva din partea autorilor Revoluției.
Și de data asta Revoluția a produs o Criză politică și socială de proporții. O Criză provocată în chip artificial de PSD (partidul n-a reușit să convingă pe nimeni că fără această Revoluție România nu iese din iarnă).
Nota ei determinantă ? Nitam-nisam – ul.
Nitam-nisam, PSD a decis să schimbe în mod revoluționar Codul Fiscal. În 18 iunie 2017 puneam acest nitamnisam ca politică de stat pe seama aroganței PSD.
​Acum, cînd celor două li s-au adăugat alte două Crize, sînt tot mai convins că nu e vorba de aroganță. E vorba de Criza de structură pe care o străbate PSD.

Partidul și-a pierdut toate atuurile care au făcut ca el să guverneze atîta timp în România postdecembristă: Capacitatea de a administra țara, planificarea politică, unitatea de monolit, pregătirea minuțioasă a loviturilor, într- un cuvînt, forța organizatorică. PSD se zbate ca un organism fără cap. Asta deoarece are două capete: premierul și președintele PSD.