Conform DSM V, cleptomania este o tulburare caracterizată prin problema auto- controlului emoțional și comportamental. Cu alte cuvinte, este o afecțiune în care pacientul nu poate rezistă tentației sau impulsului de a fură, fără să aibă nevoie de ceea ce fură. Cleptomanul fură de dragul acțiunii în sine, nu pentru ai aduce un beneficiu.

De cele mai multe ori ne este greu să-i înțelegem pe cei care suferă de această tulburare, însă ei au nevoie de ajutor mai mult decât de prejudecăți. Iată ce simte și cum percepe un cleptoman situația în care se găsește:

● nevoie foarte puternică de a fura un obiect de care nu are nevoie; ●senzație de tensiune crescândă înainte de furt; ● senzație de plăcere și mulțumire în timpul furtului; ● teama că nu se va putea opri niciodată; ● stima de sine scăzută; ● sentiment de vinovăție și rușine după furt.

Din punct de vedere medical, criteriile de diagnostic pentru cleptomanie sunt:

1. Inabilitatea de a rezista impulsului de a fura obiecte care nu sunt necesare pentru folosul personal și nu au valoare. 2. Tensiune crescândă care precede furtul. . Plăcere, ușurare și mulțumire simțite în timpul furtului. 4. Furtul nu este comis ca o formă de răzbunare sau pentru a exprima mânia și nu este realizat în timpul unor episoade de halucinații sau delir. 5. Furtul nu are legătură cu episodul maniacal din cadrul tulburării bipolare sau a altei tulburări mentale, cum ar fi tulburarea de personalitate antisocială.

În general, cleptomania debutează în adolescență și apoi își urmează caracterul episodic sau cronic în funcție de caz. În literatura de specialitate au fost descrise trei evoluții tipice de cleptomaniei:

● Cleptomania sporadică: Acestă etapă este caracterizată prin episoade scurte și lungi în care subiectul nu fură și nici nu se hrănește cu adrenalina din cadrul furtului. ● Cleptomania episodică: În această a doua etapă avem perioade prelungite atât de furt cât și de pauză, acestea alternând între ele. ● Cleptomania cronică: Acestă ultimă fază este caracterizată de perioade în care subiectul fură mai mereu și ajunge să simtă satisfacție din tot ceea ce face.

Persoanele care sunt cleptomane experimentează impulsul de a fura și sunt conștiente de faptul că nu procedează corect și că este dăunător și chiar lipsit de sens, însă nu se pot domina și pică mereu pradă viciului.

Cleptomania este foarte greu de depistat și controlat fără ajutor. Ceea ce înseamnă că persoana care suferă de cleptomanie trebuie să fie sprijinită de familie și de prieteni în a-și asuma viciul și în etapele de tratament.

Pentru a beneficia de un tratament eficient este foarte important ca diagnosticul să fie bine făcut. Diagnosticul se face în urma anamenezei și a unui interviu clinic specific deoarece cleptomania poate fi diagnosticată greșit și ca tulburare de personalitate de tip antisocială.

Tratamentul implică de obicei medicație și psihoterapie, iar un aspect important este că trebuie să ne adresăm specialiștilor cât mai curând posibil. În timp s-au observant rezultate foarte bune la pacienții care au abordat situația încă din faza incipientă.