Operatorii câştigă plajele în ciuda Elenei Udrea

Operatorii câştigă plajele în ciuda Elenei Udrea

Doi dintre operatorii de plaje cărora conducerea Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL) le-a reziliat contractele de închiriere, au recâştigat în instanţă dreptul de folosire a acestora. Rezilierea a fost ordonată, în februarie, de ministrul Mediului, constănţeanul Nicolae Nemirschi, pe motiv că operatorii nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile.

Operatorii plajelor Romned Port Operator Constanţa şi Perla Majestic, care împreună deţin 11 sectoare de plajă pe tot litoralul, au făcut contestaţie în instanţă faţă de aplicare ordinului ministrului Nemirschi. În urmă cu trei săptămâni, cei doi administratori au obţinut la tribunal suspendarea rezilierii contractelor, decizia fiind executorie de drept.

„Eu sunt la mijloc, dar mingea nu-i în ograda mea” Cu două săptămâni înainte de deschiderea oficială a sezonului estival, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) încă nu ştie cui trebuie să închirieze plajele pe care le are în administrare. Pe de o parte, operatorii aşteaptă să se pună în aplicare decizia instanţei, de suspendare a reziliierii contractelor. Pe de alta, hotelierii încă aşteaptă să le revină lor plajele, după ce miniştrii Mediului, Nicolae Nemirschi, şi al Turismului, Elena Udrea, au promis finalizeze o nouă ordonanţă de guvern în acest sens, „în două săptămâni”.

„Eu sunt la mijloc, dar mingea nu-i în ograda mea”, declară, depăşit de situaţie, directorul DADL, Laurenţiu Marin. „Singurul lucru pe care îl pot face deocamdată este să respect decizia instanţei, după ce primesc comunicarea, şi să dau plajele înapoi operatorilor, şi dacă o mai apărea ordonanţa, vom mai vedea”, conchide Marin.

„Nu ne jucăm, ajungem la CEDO” Operatorii cer DADL să se ocupe de obţinerea autorizaţiilor de construcţie pentru beach - baruri şi utilităţi pe plajă. „Nici Nemirschi (ministrul Mediului – n.r.) şi nici ministra Udrea de la Turism nu pot emite acte normative contrare Constituţiei, legilor în vigoare şi hotărârilor instanţelor şi, dacă acea ordonanţă (privind trensferul plajelor în folosinţa hotelierilor) pe care au trâmbiţat-o la Constanţa va fi adoptată în guvern, o vom ataca şi pe aia, nu ne jucăm, ajungem la CEDO”, ameninţă administratorul Romned Port Operator, Sorin Greavu.

Pe de altă parte, hotelierii reclamă că au făcut deja cheltuieli mari pentru preluarea acestora. Ei spun că s-au organizat şi au arvunit deja din Italia zeci de mii de şezlonguri şi umbrele care ar urma să fie livrate până la data de 1 mai. „La ultimă vizită pe litoral, i-am spus doamnei Udrea că nu putem face investiţii dacă nu avem plaja cu acte şi ne-a asigurat că ne va ajuta, nu mai ştiu ce să mai cred”, reclamă preşedinte Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală.

CITIŢI ŞI:

Udrea le dă plajele hotelierilor

Ne puteți urmări și pe Google News