OPERAȚIUNEA „NOI SUNTEM STATUL” aruncă în aer clasa politică românească. RETROSPECTIVA 2017
- Dan Andronic
- 30 decembrie 2017, 08:20
Povestea de la care a început totul: Un înalt demnitar își organizează ziua de naștere. Este invitat și Președintele României, care participă la petrecerea în format restrâns. Erau la aceeași masă directori de servicii de informații, judecători cu rang înalt, procurori șefi, oameni politici, nu mulți, 10-12 persoane. Așteptat la intrare, Președintele este condus la masă, iar acolo i se spune, pe un ton tăios: Domnule Președinte, la această masă stă tot Statul! Noi vă garantăm al doilea mandat! Noi Suntem Statul!
De la momentul acestei povestiri de a cărei autenticitate nu mă îndoiesc am început să deșir ghemul relațiilor oculte între Serviciile de Informații, magistrați și politicieni. În 4 pagini aveți o selecție a celor mai importante dezvăluiri făcute de Evenimentul Zilei.
Cuplul Maior-Ponta, un „dublu” în politică și sport
Pasiunea pentru tenis a unor politicieni a devenit principalul liant al unor legături care aveau să depășească momentele politice tensionate. Echipa de „aur”, în perioada de vârf a celor două mandate ale lui Traian Băsescu era formată din George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Vasile Dîncu, oameni care într-o formă sau alta se aflau la vârful Statului. Primii doi conduceau din 2005 cel mai important serviciu de informații al României și aveau să-l transforme într- o instituție extrem de puternică și temută, partener de nădejde al DNA. Ceilalți aveau să dețină, într- un moment important din cel de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu, funcții-cheie în Stat, ministrul al Apărării, de Interne, vicepremieri și chiar prim-ministru.
Partidele de tenis s-au desfășurat în câteva locații cunoscute: > baza lui Dinu Pescariu > Ștrandul Generalilor > terenurile SRI din T14 Despre fiecare locație trebuie spus câte ceva.
La jocurile de la baza lui Dinu Pescariu, echipele de dublu erau formate din Victor Ponta, Horia Georgescu, președintele Agenției Naționale de Integritate, Eugen Bejenariu (deputat PSD), Liviu Dragnea, actualul președinte al PSD, George Cosac (fost tenismen de performanță și președintele FRT) și uneori Dinu Pescariu (fost tenismen și patronul bazei sportive). Mai erau prezenți și alți oameni din anturajul celor menționați, Sebastian Ghiță fiind unul dintre ei, după cum am spus și în materialul anterior.
Mai trebuie spus că potrivit unei informații date pe pagina sa de Facebook, Horia Georgescu a confirmat (indirect) prezența sa la partidele de tenis spunând că era normal, pentru că el juca tenis din copilărie, fiind membru al lotului național de juniori. De altfel, despre prezența sa alături de Victor Ponta în partide amicale s-a vorbit mult în perioada în care unul din ei era prim-ministru, iar celălalt conducea Agenția Națională de Integritate. Mai ales că s-a bănuit că multe din problemele pe care le aveau la ANI membrii PSD apăreau ca urmare a acestor discuții.
Ștrandul generalilor și T14 - locații discrete, preferate pentru tenis la nivel guvernamental
A doua locație, la Ștrandul Generalilor, a fost folosită doar pentru un grup restrâns, în special în perioada în care Gabriel Oprea a fost ministru Apărării.
Acest loc era preferat pentru că era mult mai discret, aici fiind văzut mult mai des George Maior, Florian Coldea, Liviu Dragnea, Vasile Dîncu, alături de Gabriel Oprea. Mai venea, destul de rar, șeful de cabinet al premierului Victor Ponta, Vlad Stoica.
Ca și în cazul primei locații, după fiecare partidă de tenis se stătea la un șpriț acompaniat de ceva mezelicuri. Care era frecvența întâlnirilor? În funcție de programul participanților, dar în principiu se vedeau cam o dată pe săptămână. Este această informație sigură? 100 la sută, fiind confirmată de cel puțin doi dintre participanții direcți la aceste partide de tenis. Protecția informativă era asigurată de cei de la Armată.
Victor Ciutacu: N-ați jucat tenis cu dl. Coldea? Liviu Dragnea: Nu, eu am jucat cu prietenii, cu Victor Ponta. Victor era cam supărăcios la tenis, trebuia să-l lăsăm să câștige că altfel se supăra”
Martor ocular: „Victor Ponta și Liviu Dragnea jucau tenis în fiecare marți și joi la baza lui Pescariu. Parteneri erau Horia Georgescu, Dinu Pescariu, George Cosac, Vlad Stoica. Uneori, joia de obicei, începeau mai devreme, ca să ajungă la T14 sau la Ștrandul Generalilor. Acolo jucau tenis cu George Maior, Gabriel Oprea, Vasile Dîncu și Florian Coldea.”
Nașterea Operațiunii „Noi suntem Statul”
În acest sens o să relatez două episoade de a căror autenticitate sunt convins. Reiau o parte din articolul intitulat Biografia Secretă a Generalului Coldea din 16 ianuarie 2017. În iunie 2007, proaspătul prim-adjunct Florian Coldea a fost la un pas să fie dat afară. La Mircea Geoană au ajuns niște bilețele care dovedeau că SRI era implicat în acțiuni de poliție politică. Bilețelele întocmite de Florian Coldea conțineau date despre existența unor dosare de Securitate pe numele a trei judecători ai Curtii Constituționale (Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu și Ion Predescu) si au ajuns la liderul PSD, Mircea Geoana. Acesta le-a prezentat public susținând că SRI face poliție politică la comanda lui Traian Băsescu.
Un raport pentru liniștea Generalului
Conducerea comisiei SRI pregătise inițial un raport dur la adresa serviciului secret. Textul conținea o serie de propuneri radicale: demiterea din funcție a prim-adjunctului directorului SRI, Florian Coldea, sancționarea șefilor direcțiilor de securitate internă și juridică. Ulterior s-a renunțat la solicitările cele mai dure și prin păstrarea unor recomandări de ordin general: „comisia recomandă SRI aplicarea măsurilor disciplinare față de persoanele a căror conduită neadecvată a favorizat producerea evenimentului contrainformatic, informarea CSAT cu privire la răspunderile personale ale colonelului Coldea”.
„Noi nu apreciem că SRI face poliție politică la acest moment, dar dacă se repeat, ar exista acest risc”, a declarat președintele Comisiei SRI, Radu Stroe (PNL).
Eforturile făcute de Gabriel Oprea, deputat PSD la aceea vreme și prieten de-o viață cu Radu Stroe, președintele Comisiei SRI. El a reușit să întoarcă decizia comisiei, să-i salveze pielea și cariera lui Florian Coldea, lucru pe care acesta l-a recunoscut de fiecare dată.
Coldea era ca și demis
Nu mai avea birou, mașina îi fusese retrasă și începuse operațiunea de predare-primire a documentelor secrete. Doar că George Maior l-a rugat pe Gabriel Oprea să-l salveze pe Coldea, iar acesta l-a ajutat.
Acesta este momentul despre care aș putea să spun că a început Operațiunea „Noi suntem Statul!”.