TULCEA. Alina Stoica riscă să rămână cu semne pe viaţă după ce a fost internată în Spitalul de Urgenţă Tulcea pentru o operaţie banală.
Otânără din Tulcea s-a trezit, după o operaţie banală de apendicită, internată în Secţia de arşi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, cu arsuri grave pe picioare. Iniţial, Alina Stoica, în vârstă de 21 de ani, s-a prezentat la urgenţă din cauza durerilor abdominale, iar medicii i-au spus că are colică biliară. I-au prescris o reţetă, dar, la o zi după vizita la spital, tânăra s-a simţit şi mai rău.
„Am fost din nou la Spitalul de Urgenţă cu prietenul meu, însă nimeni nu ne-a băgat în seamă. Am aşteptat un timp acolo, după care am plecat la un cabinet privat şi am făcut un ecograf. Acolo, doctorul mi-a spus că am apendicită şi să mă duc repede la urgenţă“, povesteşte Alina. „Pe 1 aprilie, la ora 9.00 dimineaţa, am intrat în operaţie, la doctorul Antonescu. Acesta se cam grăbea să prindă nu ştiu ce emisiune la televizor, discuta cu o asistentă, nu avea nici anestezist şi până mi-a nimerit coloana a trebuit să mă înţepe de trei ori, am şi acum urmele pe spate“, rememorează tânăra.
Sticle cu apă fierbinte în loc de tranchilizante
Adevăratul coşmar a început însă abia după operaţie, în timp ce fata era încă sub efectul anestezicului în Secţia de chirurgie. Deoarece avea frisoane, probabil cu bune intenţii, cineva i-a pus Alinei pe corp mai multe sticle cu apă fierbinte. Atât de fierbinte, încât fata a suferit arsuri mari pe picioare şi şold. Atunci când efectul anesteziei a trecut, aceasta a început să simtă dureri mari.
„Nu îmi dădeam seama ce s-a întâmplat, mă ustura îngrozitor şi nimeni nu voia să-mi zică de ce, care este cauza, de la o operaţie de apendicită. Apoi am fost dusă la reanimare şi mai apoi m-am trezit la arşi, nu ştiam ce caut acolo. Nimeni nu a vrut să-mi povestească ce s-a întâmplat, ce am păţit, cine este de vină, toţi ocoleau subiectul şi nimeni de la chirurgie nu a venit să se intereseze de mine. Cred că o asistentă sau o infirmieră este de vină, dar iată că nimeni nu ştie nimic şi eu sufăr şi rămân cu arsuri la 21 de ani, cu semne pe viaţă sau să fac operaţii. Bine că nu m-au ars pe faţă, poate ar trebui să le mulţumesc...“
Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, doctorul Ion Popescu, a declarat că, deşi încă nu s-a depus o reclamaţie, conducerea instituţiei s-a autosesizat şi a demarat o anchetă internă. „Este un caz curios şi ne-am autosesizat, incidentul nu are legătură cu operaţia, s-a petrecut după aceea şi trebuie văzut dacă este de vină cineva din personalul nostru. Cred că până la sfârşitul săptămânii viitoare vom finaliza ancheta. În orice caz, aşa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple…“ Tânăra este în continuare internată în spital şi este hotărâtă să-şi caute dreptatea în instanţă.
PRECEDENT
Un alt pacient, ars pe masa de operaţie
Un caz similar, dar din nefericire cu urmări mult mai grave, s-a petrecut tot la Spitalul de Urgenţă Tulcea, în urmă cu patru ani. Tulceanul Terente Evsei a suferit arsuri în urma unei intervenţii chirurgicale la prostată, din cauza unui scurtcircuit la un electrocauter. Bărbatul aflat sub anestezie nu a simţit arsurile foarte grave şi ulterior a decedat, în ciuda încercărilor medicilor, care l-au transferat la Spitalul Floreasca. Medicul care îl opera pe tulcean, Teodor Roşu, a fost sancţionat la vremea respectivă de Colegiul Medicilor doar cu mustrare, pentru că nu a fost suficient de vigilent.