POZIŢIE. Un preţ al petrolului în jurul nivelului de 50 de dolari pe baril nu poate asigura investiţiile necesare în susţinerea nivelurilor de producţie, a declarat, ieri, secretarul general al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Abdullag al- Badri, citat de agenţia Reuters.
Oficialul a spus, în timpul unei vizite în Algeria, că OPEC nu este satisfăcută cu preţurile actuale ale petrolului şi că producătorii de ţiţei din afara cartelului ar trebui să-şi reducă exporturile pentru „a sprijini stabilizarea pieţei”. Statele membre OPEC din Orientul Mijlociu au sugerat, la o reuniune de la Tokio cu principalii consumatori din Asia, inclusiv Japonia şi China, că pot tolera preţurile actuale, „moderate”, pentru o perioadă, pentru a ajuta ieşirea economiei mondiale din recesiune, însă şi-au exprimat îngrijorarea că preţurile reduse din prezent ar putea genera, în viitor, o creştere bruscă, necontrolată a cotaţiilor.
Ministrul petrolului din Arabia Saudită, Ali al-naimi, a afirmat că barilul de 50 de dolari este „contribuţia Riyadhului la economia globală”, iar omologul său din Qatar, Abdullah al-Attiyah, consideră că un preţ între 40 şi 50 de dolari pe baril este „pragmatic” pentru 2009.