262 de ONG-uri, împotriva lui Merkel. O acuză că a schimbat macazul în privinţa imigraţiei
- Antonia Hendrik
- 5 aprilie 2019, 11:41
Chiar şi Angela Merkel iese definitiv din lista liderilor buni de pe frontul imigraţiei: circa 262 de asociaţii şi de ONG-uri scriu o scrisoare cancelarei în care se critică aspru politica Europei privind primirile de imigranţi din ultimele luni, acuzând implicit şi guvernul lui Merkel pentru faptul că a schimbat macazul faţă de acum câţiva ani.
Ce conţine scrisorica iubitorilor de migranţi
O misivă deci, cum uşor se poate intui, unde se arată cu degetul împotriva poziţiilor Europei întregi şi nu numai ale unor State. Este vorba, cum deja am mai spus, de un total de 262 de organizaţii, nu doar ONG-uri, dar şi asociaţii, sindicate şi grupuri implicate în această acţiune în anii trecuţi.
Se pleacă de la Amnesty International până la Medicii fără Frontiere, doar pentru a cita ONG-urile cele mai faimoase. Dar printre cei care semnează misiva adresată Angelei Merkel, figurează şi cele ale unor cunoscute grupări din ultimii ani distinse pentru activitatea lor la Centrul Mediteranean. Ca de exemplu Sea Watch şi SOS Mediterana, ONG-uri care lunile trecute au fost protagoniste în acţiunile pe mare.
Dar alături de ONG-uri figurează şi Caritas, ca şi asociaţia Pâine pentru Mapamond, dar şi cea din Germania, Pro Asyl. În lista semnatarilor e posibil să găsim sindicate germane şi olandeze, unele asociaţii de binefacere laice şi ecleziastice. Numele cel mai neaşteptat este acela al echipei de fotbal FC St. Pauli, din liga a doua germană şi cunoscută ca a doua grupare importantă din Hamburg.
''Şocaţi de politicile europene''
Tonurile folosite în scrisoarea adresată cancelarei germane apar foarte aspre. Nu se evidenţiază doar o critică, dar de mai multe ori se fac referiri la însăşi starea de spirit care împinge semnatarii să adere la ideea scrierii acestei scrisori lui Merkel: ''Suntem din ce în ce mai îngrijoaţi faţă de actuala politică europeană, care vizează tot mai mult închiderea graniţelor şi descurajarea - se citeşte - tolerând mii de morţi''. Dar nu numai asta: semnatarii arată cu degetul împotriva presupusei ''incriminări ale organizaţiilor civile care încearcă să efectueze acţiuni de salvare din mare''. Se deplânge, mai ales, acţiunea îndreptată să discrediteze pe aceia care se aventurează spre coastele libiene cu navele.
Salvini, în vizorul ONG-urilor
O referire nu numai la politica lui Salvini în Italia (care Italie, plină de imigranţi, este sătulă de nenorocirile făcute zilnic de aceştia), după cum relatează editorialistul Mauro Inelicato, dar şi la aceea a premierului spaniol Sanchez. Acesta din urmă, după ce a inaugurat o masivă politică de primiri de imigranţi, acum interzice navelor să plece din porturi pentru a transporta oameni salvaţii de pe ambarcaţiunile de cauciuc gros cu care aceştia pleacă de pe ţărmurile Africii.
Criticile de care nu scapă nici Merkel
Până în 2015 era lăudată de mulţi dintre semnatarii scrisorii fiindcă deschisese Germania undei de imigranţi din Orientul Mijlociu prin aşa-zisa ''rută balcanică''. Cele 262 de asociaţii şi ONG-uri care scriu cancelarei germane, propun soluţiile lor: ''Fugarii ar trebui împărţiţi între mai multe ţări europene pe baza solidarităţii europene, găzduiţi în comune şi oraşe, obligate (?) să primească un număr mai mare de migranţi în interiorul Uniunii şi în niciun caz n-ar trebui întorşi în Libia''.
O reîntoarcere în trecutul recent, iată ''reţeta'' semnatarilor
Un cântec de lebădă poate, având în vedere negarea unei mari părţi a Statelor europene la deschiderea porţilor dar şi susţinerea opiniei publice din multe ţări în sensul unui mai sever control al fenomenului migrator. De înţeles, printre altele, cum oare, cu toate că critica este adresată întregii Europe, scrisoarea a fost trimisă doar lui Merkel!? Poate o implicită recunoaştere a rolului liderului Germaniei în actuala UE, sau o tentativă extremă de a încerca să facă o breşă într-unul din guvernele considerate de semnatarii scrisorii, încă un interlocutor de încredere în problema migratorie.