OMV Petrom pune pe jar ROMÂNIA. Unde și ce a DESCOPERIT?
- Andrei Vi şan
- 26 februarie 2018, 20:06
Unul dintre conducătorii companiei OMV Petrom a scăpat porumbelul, voit sau nu, și a lansat zvonul că societatea petrolieră a descoperit un mare zăcământ de hidrocarburi în România.
Compania OMV Petrom ar fi descoperit recent acest un nou zăcământ de hidrocarburi într-un perimetru de uscat pe care îl explorează împreună cu americanii de la Hunt Oil.
Un membru din conducerea companiei, responsabil pentru activitatea de explorare şi producţie, a vorbit, potrivit RRA, despre rezultate încurajatoare, dar nu a dorit să spună unde a fost făcută descoperirea.
Unii experți spun că ar putea fi vorba fie de nordul Munteniei, fie de zona de sud a Moldovei.
În 2010, OMV Petrom şi sucursala românească a companiei americane Hunt Oil au semnat un parteneriat pentru explorarea, în comun, în ţara noastră, a doua blocuri, la Adjud şi Urziceni Est.