Laureat al Medaliei FIELDS, echivalentul Premiului Nobel în matematică, cercetătorul francez Cédric Villani a susţinut o conferinţă la Bucureşti, într-un turneu în care încearcă să arate faţa prietenoasă a cercetării.

De matematicieni te aproprii cu frica cu care ai atinge o sepie, riscând oricând să-ţi arunce în faţa cu cerneală. Cerneala ar fi o metaforă ciudată pentru neştiinţa noastră, pentru că îi bănuim cumva pe toţi matematicienii de orgoliul atotştiinţei. Aşa că mai bine stăm în banca noastră. Ajungem să ne închipuim că ei fac parte dintr-o altă lume în care lucrurile obişnuite, precum băutul unui pahar cu apă, devin prea banale pentru a fi întreprinse şi de capetele luminate. Cédric Villani a băut trei, unul după altul aproape, după sesiunea de întrebări, pe scena sălii Elvira Popescu, la Centrul Cultural Francez din Bucureşti.

Matematicianul francez pentru care clişeul "reputat" nu mai pare nelalocul lui a susţinut conferinţa "Despre particule, stele şi probabilităţi" în faţa unei săli pline şi a pus la rangul de axiomă faptul că nu doar vedetele rock primesc aplauze îndelungi.

Îndrăgostit de formule

Tânărul costeliv de 37 de ani, cu o freză a la Mireille Mathieu, o broşă păianjen pe rever, pasionat de Manga şi care a fost aproape de moarte în încercarea de a experimenta canotajul cu un harnaşament pus greşit, Cédric Villani este una dintre cele mai mari minţi ale lumii. Un geniu al matematicii. Anul trecut, acesta a primit Medalia FIELDS, un fel de Nobel al ştiinţelor matematice şi de atunci a început să fie vânat şi de mass-media.

Reuşeşte să pună în cuvinte simple cele mai complicate ecuaţii care îi zboară prin cap. "Când văd o ecuaţie complicată, e ca într-un joc strategic în care părţi din ecuaţie se luptă în continuu şi alte părţi fac alianţe pentru a lupta împotriva celei de-a treia", explică matematicianul. Nu intră în detalii despre cum se învârt rotiţele creierului său când caută rezolvarea unei probleme, apărându-se cu o glumă: "Este un secret profesional, prietene!"

Este primul care ştie că matematica "nu-ţi foloseşte la petreceri pentru a aborda fetele", dar cu toate acestea poate traduce pasiunea sa pentru formule în cel mai romantic mod posibil: "Când ai o problemă complicată în cap, e ca atunci când eşti îndrăgostit şi când nu te poţi gândi decât la o singură persoană toată ziua". Şi pentru cei care erau curioşi, nu, nu s-a găsit vreo formulă care să explice femeia. "Sunt prea complicate şi imprevizibile", râde matematicianul.

"Pour le connaiseurs"

Înainte ca spectatorii să-şi fi găsit locul, Cédric Villani făcuse deja două ture de sală, cu un zâmbet demiurgic pe faţă. Ţinea mâinile la piept ca o mamă care se plimbă până la poartă şi înapoi, în aşteptarea copilului ei. Când a ajuns la un metru mai sus, pe scenă, a căpătat o oarecare sfială, netrădată însă de hotărârea discursului. Totuşi, şi matematicienii pot greşi: "Grecia... pardon, România, este recunoscută pentru matematicienii săi..." Publicul l-a taxat imediat cu un icnet, transformat rapid în zâmbet îngăduitor.

Conferinţa nu a durat mai mult de o oră, timp în care universul a trecut prin mai multe etape de înţelegere, de la Newton, la Boltzmann şi apoi în contemporaneitate, la reprezentatul ştiinţelor de pe scenă. Fără a avea un discurs pretenţios, matematicianul a mai scăpat câteva glume care a făcut să salte de râs doar o mică parte a celor prezenţi, dând sens sintagmei "pour le connaiseurs". Şi profanii au putut însă prinde din zbor câteva informaţii. "O anecdotă: când am dat un interviu la un post de radio şi am explicat entropia ca fiind o starea de dezordine, mi s-a spus: «înseamnă că entropia este definiţia postului nostru de radio»", aruncă matematicianul către public.

Un domn pare să fi luat prea în serios misiunea de a fi pe placul oratorului şi se zguduie de veselie, ca la un film cu Jim Carrey. La final, o doamnă cere nerăbdătoare microfonul de două ori pentru a pune întrebări. "Ce părere aveţi despre previziunile cu privire la 2012?", este prima nelămurire. La a doua, publicul deja ripostează: "Acum întreabă despre 2013?".

Concluziile conferinţei s-au strâns franţuzeşte, la un cocktail: "Este un francez tipic", "A trecut prin atâtea chestiuni, a fost prea accelerat ritmul...", "Conferinţa a fost extraordinară".

Românii la fel de buni la matematică ca şi francezii

Cédric Villani şi-a descoperit pasiunea pentru matematică când era deja în clasa a IX-a. Recomandă însă să se înceapă cât mai devreme, ţinând cont că matematica e atât de prezentă în viaţa noastră. Are şi metodele potrivite. "De mult ori trauma elevilor este autoimpusă, devin emoţionaţi în faţa matematicii, începe să le fie frică, dar nu trebuie să fie aşa. Trebuie să înţeleagă că e ca un joc, ca o ghicitoare, iar dacă nu reuşeşti să găseşti rezolvarea, nu primeşti niciun fel de pedeapsă", face să pară simplu cercetătorul.

Crede că România este deja pe drumul cel bun şi laudă învăţământul liceal, îndrăznind să spună că e posibil ca elevii români să fie mai bine pregătiţi decât cei francezi la matematică. Totuşi, Franţa a adunat anul trecut a 11-a medalie FIELDS, în timp ce România nu are niciuna.

Cédric Villani este diplomat. "Într-adevăr, nu există niciun matematician care să fi primit medalia FIELDS, dar acesta nu este singurul criteriu, puterea unei ţări nu se măsoară în câte medalii FIELDS a obţinut sau premii Nobel. Este adevărat că unii matematicienii români nu sunt conectaţi la ce se întâmplă în toată lumea, dar unii dintre ei sunt foarte buni la asta şi găsim matematicieni din România care sunt experţi în domeniul lor. O provocare majoră pentru România este să menţină acelaşi nivel la pregătirea excelentă a liceelor şi să le coreleze cu structuri prin care elevii să aibă contact cu bogăţia informaţiilor din întreaga lume", spune matematicianul. "Ştiinţa nu-ţi oferă o slujbă motivantă"

O altă soluţie pentru România ar fi clasele pregătitoare realizate după modelul francez, care adună copii pasionaţi într-un anumit domeniu să se pregătească la nivel academic din timpul liceului.

Cât despre faptul că popularitatea facultăţilor de matematică a scăzut direct proporţional cu interesul pentru jurnalism, drept şi economie, Cédric Villani înţelege care sunt motivele.

"Motivele cred că sunt clare: ştiinţa nu-ţi oferă o slujbă la care să se gândească tinerii că ar fi foarte motivantă. Oamenii de ştiinţă nu-i o găseşti pe prima pagină a ziarelor, nu sunt în eroii romanelor şi tot aşa. Când te gândeşti, oamenii de ştiinţă sunt adevăraţii eroi ai societăţii, sunt cei care construiesc lucruri şi inventează noi tehnologii şi noi teorii pentru a înţelege mai bine lumea şi a o coordona. Deci ei sunt adevăraţii eroi. Deci provocarea este să faci ca acest mesaj să ajungă la societate şi lumea să îşi dorească o astfel de carieră", crede cercetătorul.