Statisticianul Radu Halus povesteşte că şi la recensământ se încerca umflarea cifrelor, de frica lui Ceauşescu. În 2011, pentru prima dată, vor fi contabilizaţi şi „stranierii”.

S-a stabilit: anul viitor, România intră în inventar. Va fi primul recensământ de la aderarea noastră în Uniunea Europeană, iar cea mai mare provocare pentru experţii în statistică este să afle câţi români lucrează în străinătate. Radu Halus a participat la patru numărători şi are o experienţă de aproape 45 de ani în statistică.

Ar fi avut 50, dacă regimul Ceauşescu nu l-ar fi trecut pe tuşă în 1983 pentru că a avut „impertinenţa” să susţină, conform calculelor demografice, că - în ’90 - România va avea 23 de milioane de locuitori. Greşit - dictatorul visa la 25 de milioane.

Numărătoare sub ochii Securităţii

Primul recensământ la care a participat a fost cel din 1956. Controlat strict de Securitate şi organizat după principiile sovieticilor: „A fost un fel de recensământ muncitoresc. La statistică era un consilier sovietic, care controla toate datele. Doreau să facă revoluţia agrară şi să afle câţi ţărani nu s-au înscris încă în CAP”, îşi aminteşte statisticianul Halus.

Atunci, toate datele se strângeau la Bucureşti, iar prelucrarea se făcea prin intermediul unor cartele perforate la o maşină mecanografică, un fel de „străstrăbunică a calculatorului”.

„Ceauşescu dorea să vadă câte şantiere să deschidă”

Zece ani mai târziu, la următorul recensământ, lucrurile s-au schimbat aproape radical, datele au fost prelucrate electronic. A apărut şi calculatorul, la momentul respectiv al treilea din ţară după cel de la Institutul de Certare Informatică şi cel al Centrului de Calcul al CFR. „Începuse construirea de blocuri, iar Ceauşescu dorea să vadă câte şantiere trebuie să se deschidă. Atunci scădea populaţia şi se gândea să interzică avorturile”, povesteşte Radu Halus. Director adjunct la recensământul din ’66, Halus a mers personal la simulare, care se făcea cu câteva luni înainte.

„În comuna Brebu - Prahova, în satul Pietriceaua, era o familie de romi care avea vreo 10 copii. Dormeau pe pliciuri, nu erau înregistraţi la primărie, iar părinţii nici nu le ştiau bine numele”, se amuză statisticianul. La câteva luni de la terminarea recensământului au apărut datele preliminare şi, într-un an, datele complete.

Recensământul dinaintea cutremurului

Românii au fost din nou număraţi chiar la începutul anului ’77, în ianuarie. Cei care plecau capul în faţa lui Ceauşescu trăgeau sforile astfel încât rezultatele să-i avantajeze. „Una dintre modificări era aceea că, dacă ai declarat că eşti de o altă etnie, dar limba maternă era româna, treceai la români, deci erai maghiar doar dacă vorbeai ungureşte. Singura excepţie, indiferent de limbă, era la evrei, ei erau trecuţi corect”, dezvăluie Radu Halus.

O altă modificare s-a făcut la totalul locuinţelor: „Erau câteva în şantier, însă au fost considerate terminate. Le-a fost frică să-i raporteze lui Ceauşescu că mai sunt clădiri în construcţii.” La două luni după ce se încheiase recensământul, a venit cutremurul. „A doua zi, m-au căutat cei de la Securitate. Noi nu terminaserăm de calculat datele, însă ei au vrut fişele tuturor clădirilor dărâmate pentru a vedea exact cine locuia în ele şi ce persoane lipseau. Ni le-au returnat mai târziu, după câteva luni”, îşi aminteşte Halus.

Rezultatele finale au fost prezentate după aproape un an. Ceauşescu îşi propusese să facă următorul recensământ în 1988, însă l-a amânat din cauza problemelor financiare - „bugetul ţării era destul de strâmtorat”.

După Revoluţie, s-a făcut în ’92 şi a marcat, totodată, revenirea lui Radu Halus printre experţi, după ce fusese „exilat” de la Statistică la Centrul de Calcul. Ulterior, a devenit consilierul directorului Institutului Naţional de Statistică. Între timp, s-a pensionat, a „împlinit o vârstă rotundă”, iar dacă ar fi să se ia după statistica personală, sigur se va implica şi la recensământul de anul viitor, care va avea loc în perioada 12-21 martie. Pentru următoarea numărătoare a românilor, guvernul a alocat 50 de milioane de euro.

ROMÂNIA ÎN PROCENTE

O ţară plină de femei, dar condusă de bărbaţi

• În perioada lui Carol I, aproape că s-au dublat natalitatea, dar şi numărul de căsătorii. Dacă în 1866, atunci când erau înregistraţi 4.115.818 de locuitori, au fost 23.872 de căsătorii şi 130.857 de naşteri, în anul 1905 au fost 51.000 de căsătorii şi s-au născut 247.000 de copii;
• Cel mai important recensământ din perioada României Mari a fost făcut în 1930. Au fost număraţi atunci 14.281.000 de locuitori. Dintre aceştia, 70% erau români, aproape 8% maghiari, 4% germani, 4% evrei, 3,2% ruteni şi ucraineni, 2,3% ruşi, 2% bulgari, 1,5% ţigani, iar restul etniilor aveau reprezentare sub 1% fiecare. 80% din populaţie trăia la sate şi avea ca ocupaţie agricultura.
• Grupul etnic al romilor a cunoscut o evoluţie demografică ascendentă. Dacă la referendumul din 1966 erau 0,4% din populaţia ţării, în 1977 au ajuns la 1,1%, potrivit recensământului din 1992 reprezentau 1,8 din total, iar în 2002 au ajuns să fie 2,5%.
• Referendumul din 2002 arată că sunt cu două procente mai multe femei decât bărbaţi. În 1992, rezultatele arată că erau 49,2% bărbaţi şi 50,8% femei.