Omul broască, dansatorii în pielea goală şi tribul îndrăgostit de Sirtaki, cele mai amuzante momente din emisiunea "Got Talent"
- Ionu ţ Fantaziu
- 15 mai 2011, 02:36

Din India până în Statele Unite şi din China până în România, "Got talent", formatul de emisiune care îşi propune să scoată la iveală talentele deosebite ale unor oameni obişnuiţi, a reuşit să devină unul dintre cele mai urmărite programe de televiziune.
Printre voci deosebite, dansatori excepţionali şi poveşti de viaţă cutremurătoare au reuşit să se strecoare şi o grămadă de afoni, împiedicaţi şi unii care au mers la preselecţie ca să se distreze. Beyonce şi-a găsit sosie
Pe tocuri, cu părul lung şi îmbrăcat mulat, Corey Sean a încercat să convingă juriul britanic că între el şi Beyonce nu e nicio diferenţă. Nu contează că e bărbat, iar pe melodia "Single Ladies" dansează de parcă bate Jackie Chan în filme.
Un francez a vrut să cucerească publicul imitând o broască. Costumaţia, mimica feţei, dar mai ales mişcările, ar stârni invidia oricărei broaşte din lume. Francezul, contorsionist de meserie, poate să facă şpagatul, sfoara şi să-şi ducă un picior la spate. În plus, după fiecare mişcare reuşită, scoate limba şi se bucură ca broasca la inundaţie.
O gaşcă de tineri, care a vrut să imite dansul unui trib australian, a reuşit să lase cu gura căscată juriul. Au arătat cum se dansează în fustă de paie pe melodia principală a filmului Zorba Grecul.
Alţii au apărut dezbrăcaţi pe scenă, doar cu nişte pălării şi au încercat să impresioneze făcând sincron. În colajul următor puteţi urmări cât de bine le-a ieşit şi dacă a scăpat vreunul dintre ei pălăria.