Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Un bătrân din Apuseni şi-a realizat visul vieţii: acela de a putea scoate legal aur de 22 de carate de pe văile dimprejurul satului său.
Până să fie cotropiţi de comunişti, mai toţi sătenii din Stănija, comuna Buceş - judeţul Hunedoara, trăiau de pe urma aurului. Nici nu erau nevoiţi să sape galerii, pentru că, aici, aurul e scos la suprafaţă de ape. Malurile de pământ galben de pe valea oricărui pârâiaş adăpostesc firimituri mici.
La 74 de ani, Ioan Cătălina este singurul căutător de aur cu acte în regulă. El îmbină metodele tradiţionale cu o serie de invenţii proprii şi spune că are o productivitate mult mai bună decât cea a unei exploatări miniere clasice. „Bunicul meu mergea destul de des cu câte o nucuţă de aur peste munte, la Abrud. Dădea aurul la bancă şi se-ntorcea cu căruţa plină cu grâu, porumb, petrol lampant plus «opinci noi pentru fiştecare», cum zicea el. Auru-l scotea când stătea vara cu vitele pe câmp. Vacile păşteau, iar el tot râbâia pe pârâu după aur, la fel ca mulţi alţii“, povesteşte Ioan Cătălina. Într-o zi, bunicul l-a luat şi pe el la vite şi i-a arătat cum se face. Abia după două zile a reuşit micuţul Ioan să scoată câteva grăunţe mici de aur. Întâmplarea l-a marcat pe viaţă. N-a mai putut scăpa de dorinţa de a găsi aur, mai ales că munţii dimprejurul casei lui se dovediseră atât de generoşi.
Au venit însă comuniştii la putere. Au extins exploatarea de aur de la Gura - Barza şi au interzis absolut orice activitate privată de căutare a aurului. Ioan Cătălina a continuat, pe-ascuns, şi de multe ori a avut de-a face cu comuniştii. Singurul cu autorizaţie
Când a ieşit la pensie, în 1999, şi-a pus în cap să intre în legalitate şi, după şase ani de umblat pe drumuri şi peste 10.000 de lei cheltuiţi, Ioan a obţinut un „permis de recoltare a aurului aluvionar“.
A concesionat aproape un hectar pe o vale de lângă sat şi s-a pus pe treabă „mecanizat“. A înlocuit „concentratorul“ său clasic, cel cu pături de lână prin care minereul scurs cu apă trece, iar pe firele de lână rămâne doar ce conţine aur, cu unul şi mai ingenios: un tub mare de metal, ce are în el o spirală învârtită de un motor electric alimentat de un generator pe benzină. În tub varsă minereul strâns pe la un capăt, pe la celălalt introduce apă. Bucăţ elele de aur rămân pe fundul tubului, aşezat uşor înclinat, iar „sterilul“ este scos cu ajutorul spiralei din tub, pe la celă lalt capăt. După această fază, ce rămâne în tub este introdus într-o moară cu bile. În cuva morii mai adaugă puţin mercur, sodă calcinată, sodă caustică, var şi apă, pentru a realiza „procesul de amalgamare“. După ce este „măcinat bine“, o nouă parte a sterilului este eliminată. Ce rămâne pe fundul cuvei morii e, în mare parte, cupru, argint şi aur. Aici intră în joc flacă- ra autogenului cu care este topită compoziţ ia rămasă pe fund, până rămâne doar aurul.
Secret pentru ajutoare
Ioan Cătălina spune că acesta este „doar în mare“ desfăşurătorul procesului, pentru că doreşte să-şi păstreze secretele. I le va spune doar ucenicului său, Petre Iancu, un bărbat de 40 de ani, care are 10 copii şi pe care bătrânul aurist îl are la suflet pentru că a fost singurul care i-a dovedit că vrea să înveţe meseria.
„Tare mă bucur că am cui lăsa ce ştiu şi ce-am reuşit să fac până acum. Eu reuşesc să scot aur la 22 de carate. Nu se câştigă nici bine, dar nici rău. La o tonă de minereu brut, adus de pe malul pârâului, scot două, uneori chiar trei grame de aur, pe când fabricile astea de pe-aici, dar şi de pe dincolo, abia dacă fac o jumătate de gram la tonă. Când adun un pic mai mult aur, vine fiica mea în vizită şi mă-ntreabă: «Ce-ai mai produs?», îi dau ei tot ce-am produs, şi uite-aşa merge toată treaba“, spune râzând bătrânul. DEMONSTRAŢIE Şeitrocul, instrumentul care strânge aurul
- Şeitrocul este un fel de făraş mai mare şi mai adânc. Fundul acestuia este ondulat în aşa fel încât să permită scurgerea apei la debite diferite.
Ioan Cătălina a reuşit să ne demonstreze, în aproximativ 15 minute, că se poate găsi aur chiar şi la o adâncime de numai 20-30 de centimetri. În acest scop, am mers în Valea Tisei, la o jumătate de kilometru distanţă de satul Stănija. Şeitrocul este folosit doar pentru a se depista locul din care minereul de suprafaţă poate fi extras pentru ca apoi să fie concentrat în mai multe faze, astfel încât să se obţină cele câteva grame de aur. Odată ajunşi la faţa locului, bătrânul trece peste pârâu şi se îndreaptă spre un loc situat cu 10 metri mai în sus, găseşte o bucată de pământ a cărui culoare gălbuie e un prim indiciu că acolo s-ar putea găsi aur. Ia doi pumni pe care îi pune în şeitroc şi se îndreaptă spre pârâiaş. Umple vasul cu apă şi începe să frământe cu o mână bulgării de pământ. După ce îi fărâmiţează bine, începe să schimbe apa de câteva ori. Deja pulberea metalică se aşază pe fundul „făraşului“ special. Repetă operaţiunea de scuturare, amestecare şi golire a apei de alte câteva ori. Spre final, înclină şeitrocul din stânga-n dreapta şi invers. Tot aşa până când în „făraş“ rămân câteva pietricele mici, câteva bucăţele de cupru şi câteva particule mici de aur, adunate spre „vârful“ instrumentului de testare.
MIGALĂ. Boabele de aur se obţin
după o tehnică specială
