Oltenii îşi luară atacant de judeţ

Oltenii îşi luară atacant de judeţ

ACHIZIŢIE. Universitatea Craiova a început în forţă campania de transferări, reuşind să achiziţioneze un atacant care, sezonul trecut, a marcat 60 de goluri!

Adrian Tarhat este fotbalistul-surpriză cu care oltenii vor ataca titlul la anul. El provine de la formaţia Ralbex Turcineşti, din Liga a IV-a a judeţului Gorj.

În vârstă de 21 de ani, Tarhat l-a impresionat pe Adrian Mititelu, patronul echipei Universitatea Craiova, la barajul pentru promovare în Liga a III-a, dintre Ralbex Turcineşti şi Agromec, scor 2-0. Adrian Tarhat şi Adrian Mititelu urmau să se întâlnească aseară pentru a bate palma.

„Nu-mi vine să cred că aş putea fi coleg de echipă cu Florin Costea, Mircea Bornescu şi ceilalţi jucători ai Universităţii. Până acum îi vedeam doar la televizor”, a declarat, emoţionat, atacantul Adrian Tarhat.

Ne puteți urmări și pe Google News