Oligarhii chinezi, vânaţi din „Forbes”

Oligarhii chinezi, vânaţi din „Forbes”

Regimul comunist a început să-i strângă cu uşa pe „miliardarii roşii” aflaţi în celebrul top.

Topul „Forbes” al celor mai bogaţi chinezi pare să fi devenit lista celor mai vânaţi oligarhi, după ce aceştia au intrat în dizgraţia regimului comunist de la Beijing, relatează „The Times”.

Chiar dacă mulţi dintre ei şi-au acumulat averile uriaşe sub patronajul autorităţilor, Partidul Comunist îi transformă acum în simbolurile capitalismului malefic, încercând astfel să vină în întâmpinarea nemulţumirilor populare. În perioada când China s-a bucurat de un boom economic fără precedent, chinezii obişnuiţi au fost martorii exceselor unui grup select de oficiali şi oameni de afaceri, care includeau banchete, amante întreţinute, maşini de lux şi vacanţe în staţiuni exclusiviste din străinătate. Însă pe fondul crizei economice, care a făcut până acum peste 20 de milioane de şomeri în rândul muncitorilor chinezi, populaţia se întoarce împotriva clasei bogate, compusă din aproape 400.000 de milionari în dolari.   Una dintre primele victime ale noii politici de stat este Huang Guangyu, cel mai bogat om din China anul trecut, în vârstă de 39 de ani. El se află de trei luni în detenţie, fiind anchetat pentru dare de mită şi speculaţii bursiere ilegale.

Printre alţi magnaţi chinezi de pe lista neagră a Partidului Comunist se mai numără Larry Yung, administratorul primei companii de investiţii chineze în străinătate, care a fost salvat până acum de faliment de influentele sale relaţii cu zona politică, şi Zhang Yin, una dintre cele 10 femei din lume care au devenit miliardare prin forţe proprii.

Ne puteți urmări și pe Google News