Olguța Vasilescu, dată în judecată de ANI

Olguța Vasilescu, dată în judecată de ANI

ANI a anunţat că o va da în judecată pe senatorea PSD, Olguţa Vasilescu, pentru că prin declaraţiile sale referitoare la trucarea licitaţiei pentru arhivarea declaraţiilor de avere a adus prejudicii de imagine instituţiei.

Purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a acuzat ANI că a trucat o licitaţie pentru arhivarea declaraţiilor de avere, creând un prejudiciu de aproape 1,5 milioane de euro.

În replică, ANi susţine că procedura de licitaţie internaţională deschisă a "Sistemului informatic pentru managementul electronic al documentelor, servicii de arhivare electronică, hosting Portal şi servicii asociate", derulată în perioada 2008 - 2009, s-a desfăşurat conform OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, şi a fost publicată atât în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, cât şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Olguța Vasilescu a vrut să-și își protejze interesele personale "Este regretabil ca un reprezentant al unui partid politic să submineze credibilitatea unei instituţii implicată în lupta anticorupţie, apreciată prin Rapoartele Comisiei Europeane, prin colportarea unor informaţii false, fără fundament real, dezinformând grav opinia publică", susţine ANI.

La rândul său, Agenţia o acuză pe Olguţa Vasilescu că a făcut respectivele declaraţii în scopul protejării intereselor personale, ea însăşi fiind verificată de inspectorii de integritate.

Ne puteți urmări și pe Google News