OFICIAL: Dacia aduce în România Dusterul de 850 de cai-putere!
- Cristian Ionescu
- 3 octombrie 2011, 21:24
Modelul de competiţie Dacia Duster No Limit, dotat cu un motor care dezvoltă 850 de cai-putere, de provenienţă Nissan, va ajunge, săptămâna viitoare, în România.
Dacia aduce în România, săptămâna viitoare, cea mai puternică versiune a modelului Duster.
Este vorba de autoturismul de competiţie No Limit, care a participat, cu succes, anul acesta, la întrecerea "Pikes Peak - International Hill Climb", din Statele Unite ale Amercii.
SUV-ul echipat cu un motor de provenienţă Nissan, setat să ofere nu mai puţin de 850 de cai-putere - care nu are, practic, nicio legătură (în afara numelui) cu gama comercializată de Dacia -, s-a clasat pe poziţia a treia în cadrul celebrei întreceri de viteză în coastă.
Din păcate, pentru cei care ar fi avut plăcerea de a admira, "pe viu" o Dacia mai puternică decât un Ferrari, maşina nu va fi expusă publicului, fiind prinsă într-un program dedicat exclusiv presei, respectiv, angajaţilor/partenerilor Dacia.