OBSEDAŢI DE MUNCĂ. Ce visează cei mai mulţi oameni

OBSEDAŢI DE MUNCĂ. Ce visează cei mai mulţi oameni

Este important să nu îţi duci acasă problemele de la muncă. Uşor de spus dar destul de greu de realizat.

Cei care au probleme cu şefii la muncă sau care sunt stresaţi din cauza meseriei pe care o au îşi visează adesea superiorii.

Cel mai des întâlnit personaj din vis, pentru britanici, este tocmai şeful. Conform unui studiu, 20% dintre cei chestionaţi au recunoscut faptul că îşi visează destul de frecvent şeful.

Potrivit cercetării, unu din trei oameni visează despre locul de muncă atunci când este stresat în privinţa muncii sale. Un sfert dintre cei interogaţi au declarat că i-au visat pe colegii de muncă cu care s-au certat în aceeaşi zi în care a existat conflictul.

Tensiunea acumulată la muncă ne influenţează visele Studiul a fost realizat pe 2.000 de persoane. Cei mai mulţi au declarat că visează câte ceva în cele mai multe nopţi, doar 12% susţin că nu visează decât foarte rar.

"Acest sondaj arată că indiferent dacă dormim sau suntem treji, problemele de la muncă ne pot afecta cu adevărat. Locul de muncă este parte a vieţii noastre cotidiene, reprezintă locul în care ne petrecem cea mai mare parte a timpului aşa că nu mă surprinde că tensiunea acumulată acolo ne influenţează visele", a declarat experta în vise Davina MacKail, pentru DailyMail.

Ne puteți urmări și pe Google News