Obreja: "Putem aduce revanşa Froch - Bute în România". Bute nu pare însă încântat
- Adrian Dobre
- 18 septembrie 2012, 15:17
Pugilistul român Lucian Bute, fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie, a demarat pregătirile pentru meciul cu rusul Denis Grachev, programat pe 3 noiembrie la Montreal. Bute speră ca acest meci să reprezintă doar încălzirea pentru revanşa cu britanicul Carl Froch, cel care i-a "furat" centura în această primăvară.
Meciul cu Grachev, care se va disputa în limitele categoriei grea, trebuia să aibă loc la Bucureşti, dar Bute nu mai vrea să audă, pe moment, de România.
Faptul că Lucian a fost amestecat în chestiuni legate de politică l-a deranjat. A fost o frământare profundă în interiorul său. El ar mai fi putut boxa în România", a spus Rudel Obreja la radiogsp, care a explicat că Lucian e încă supărat după scandalul declanşat anul trecut cu privire la organizarea meciului de la Romexpo.
"N-aş mai vrea să boxez în România. Te rog să eviţi toate eventualele apropouri care m-ar putea implica politic. Eu nu am nicio treabă cu asta", i-a spus Bute lui Obreja.
Şeful boxului românesc a plusat: "Dacă presa ar sprijini asemenea demersuri, meciul cu Froch ar putea avea loc la Bucureşti. La Montreal lumea e setată la acest eveniment, dar chiar şi aşa putem lua meciul de acolo. E pe bani! Se poate lua".