Președintele american a fost ferm în enunțarea priorităților sale, dar a curtat și opoziția republicană care acum controlează Congresul de la Washington.
Într-un discurs bine ticluit, cu mesaje ferme direcționate către clasa de mijloc americană, Barack Obama a trecut în revistă realizările administrației sale pe anul trecut, dar și provocările din 2015. Președintele democrat a ținut, în egală măsură, să facă un apel la cooperare și rivalilor republicani, care, după alegerile parțiale din noiembrie, controlează ambele Camere ale Congresului. De pe această poziție, ei pot bloca politicile administrației Obama cu care nu sunt de acord.
Taxe pentru bogați
În primul rând, Obama a salutat intrarea SUA într-o nouă eră economică. „În această seară, întoarcem pagina” unei „recesiuni violente”, a spus el. Liderul de la Casa Albă a propus creşterea presiunii fiscale asupra persoanelor cu cele mai mari venituri, precizând că va oferi detalii Congresului în două săptămâni. Propunerea, cunoscută deja opiniei publice americane, nu a fost primită bine de republicani care au avertizat deja că i se vor opune.
O bună parte a discursului de aproape două ore al președintelui american a fost dedicat principalelor probleme de politică externă. Obama a cerut republicanilor să nu pericliteze negocierile din dosarul nuclear iranian prin adoptarea unor noi sancțiuni împotriva Teheranului. În caz contrar, președintele a avertizat că va uza de dreptul de veto. Liderul democrat a mai cerut Congresului să înceapă demersurile pentru ridicarea embargoului economic impus Cubei acum mai bine de jumătate de secol. Din nou, republicanii nu văd cu ochi buni această măsură.
În discursul său, Obama a dat din nou asigurări că NATO garantează securitatea tuturor aliaților, condamnând din nou agresiunea rusă din Ucraina. Reafirmând determinarea Washingtonului de a combate terorismul în lume, Obama a denunțat recrudescența terorismului, respingând și stereotipurile împotriva musulmanilor.