Obama numeşte prima judecătoare hispanică

Obama numeşte prima judecătoare hispanică

Preşedintele american, Barack Obama, a numit-o, astăzi, pe judecătoarea Sonia Sotomayor la Curtea Supreme de Justiţie a Statelor Unite, ea devenind, astfel, primul magistrat de origine hispanică care deţine această funcţie, anunţă Reuters.

Sotomayor, de 54 de ani, este alegerea preşedintelui Obama, aceasta deţinând, până în prezent, poziţia de judecător în cadrul Curţii de Apel din New York.

Curtea Spremă de Justiţie americană, care se pronunţă în cazuri controversate precum avortul sau pedeapsa cu moartea, a fost divizată de foarte multe ori din cauza problemelor de contencios. Cinci dintre membrii ei sunt conservatori, iar patru liberali.

Conservatorii nu au ezitat să critice această alegere, însă experţii sunt de părere că protestele nu ar fi putut schimba decizia preşedintelui american. Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie a SUA au mandat pe viaţă, dar numirea lor trebuie să fie aprobată de către Senat, unde democraţii deţin majoritatea.

"Am decis să numesc o femeie foarte activă, despre care consider că va face o treabă bună în justiţie, judecătoarea Sonia Sotomayor, din statul New York", a fost anunţul lui Obama.

Sonia Sotomayor s-a născut la la 25 iunie 1954 din părinţi originari din Porto Rico. Ea a fost desemnată judecătoare federală, în 1991, de către George Bush Sr., şi judecător la Curtea de Apel din New York de Bill Clinton, în 1997.

Ne puteți urmări și pe Google News