Oaspeţii miliardari ai lui Ion Ţiriac se pregătesc să vină la Balc, la vânătoarea anuală de mistreţi
- Ana Zid ărescu
- 12 ianuarie 2012, 20:17
În câteva zile, pe domeniul de la Balc, ce aparţine lui Ion Ţiriac se vor auzi, pentru prima oară în acest an, goarnele şi focurile de arme trase cu puştile scumpe, gravate cu argint. Pregătirile la Balc (judeţul Bihor), pentru vănătoarea anuală de mistreţi, au intrat în linie dreaptă.
Mulţi dintre cei care au participat şi la ediţia de anul trecut, miliardari din industria auto, bancară sau din lumea sportului, vor veni şi în acest an la Balc, relatează Ştirile ProTv.
Anul acesta tradiţionala partidă de la Balc va dura numai 2 zile, vineri şi sâmbătă, spre deosebire de aţi ani când oaspeţii rămâneau şi duminica. Avioanele private cu care vor veni VIP-urile pe aeroportul din Oradea au la dispoziţie un terminal modernizat de curând şi o pistă recondiţionată după standarde europene.
Istoria vânătorilor organizate de Ţiriac la Balc a început în ianuarie 2005, când miliardarul Ion Ţiriac şi-a deschis domeniul din Bihor cu 185 de mistreţi împuşcaţi. Cu acea ocazie, fostul premier Adrian Năstase a fost "încoronat“ cel mai bun vânător după ce a culcat la pământ, singur, 24 de exemplare. CITIŢI ŞI:
- VÂNĂTOAREA DE LA BALC: Baia anuală de sânge