Oana Zăvoranu contraatacă – Pepe, acuzat de şantaj şi violarea corespondenţei

Oana Zăvoranu contraatacă – Pepe, acuzat de şantaj şi violarea corespondenţei

Deşi artistul a cerut Judecătoriei Sectorului 3 să mute mai devreme primul termen al divorţului, magistraţii i-au respins cererea, aşa că prima înfăţişare va avea loc la toamnă, pe 5 octombrie, aşa cum a fost stabilit iniţial termenul în dosar.

Până atunci, ambele părţi se războiesc în declaraţii şi în plângeri penale.După ce zilele trecute Pepe a înaintat o plângere împotriva soţiei sale în care o acuza pe aceasta de furt, a venit rândul Oanei de a merge la Parchetul Judecătoriei Sectorului 6, pentru a-l acuza pe soţ de violare a corespondenţei, şantaj, ameninţare, dar şi de părăsire nejustificată a domiciliului conjugal.

"Pe fondul unor nînţelegeri legate de imposibilitatea continuării casniciei, la data de 11 februarie 2011 Pepe a părăsit domiciliul conjugal sub o motivaţie nereală, refuzând la acea dată să dea explicaţii cu privire la intenţiile sale de viitor", îşi începe Oana Zăvoranu plângerea penală, potrivit Cancan.

Conform avocaţilor Oanei, documentul este redactat de câteva zile şi ar fi urmat să fie depus astăzi.  Vedeta îl acuză pe Pepe că s-a folosit de mailurile şi de mesajele telefonice dintre ea şi iubitul ei, Tudy, pentru a-şi face publicitate la televiziuni, dar şi pentru a o şantaja.

Dacă la început fiecare dintre cei doi a spus că nu are pretenţii financiare în urma divorţului, între timp situaţia pare să se fi schimbat şi nu numai că îşi pretind părţi din avere şi despăgubiri, dar atât Pepe, cât şi Oana au făcut din despărţire o sursă de venit. Cântăreţul are un contract semnat cu Trustul Media Pro, în timp ce pentru Oana se poartă încă negocieri pentru un contract la trustul concurent, Intact. Aflaţi aici câţi bani au făcut televiziunile din divorţul Oanei şi-al lui Pepe.

Ne puteți urmări și pe Google News