Ce nu s-a văzut la televizor de la mare. Cum se distrează un turist pe litoral într-o zi de weekend, din trenul care face două ore și-un pic și până intră în mare
Puțin după miezul nopții, pe Ștefan cel Mare, gonesc într-un taxi spre Gara de Nord. „E ultima cursă, mâine de dimineață mă duc la un grătar, vin finii de la Țăndărei”, spune zâmbind șoferul, un bărbat de vreo 50 de ani, cu o șapcă roșie decolorată pe cap și o cămașă în carouri descheiată până în granița unei burți care trage spre volan. Peste două semafoare îmi spune și meniul, aranjat „țais” de nevastă-sa: frigărui, ceafă, piept de pui, „vreo 2-3 mici de poftă”, plus un bax de bere la PET care e pus deja la rece. Schimbă subiectul și mă întreabă unde plec. „La mare” - „Da, frumos, așa face tineretul! Acu`, am auzit că se fac vreo două ore cu trenul, pe vremea mea mergeai o zi întreagă cu personalul”, spune nostalgic taximetristul și punem frână discuției și taxiului. Am ajuns în Gara de Nord. Îi urez spor la întors hălcile pe grătar și merg țintă spre ghișeu să-mi iau biletul spre răsăritul de la malul mării. Plecare de la București, oprire la Constanța, în jurul orei 4 dimineață. Vibe-ul de mare La ghișeu, o doamnă blondă cu părul zulufat îmi întinde biletul și îmi spune zâmbind: „v-am dat cel mai bun loc”. Bine, n-am stat să văd dacă și celorlalți le spune același lucru, dar nici nu mai conta, după ce mi-a zis asta, „cel mai bun loc” putea să fie și pe un tampon de vagon. Pe peronul gării, trenul care pleacă spre litoral e asediat de tineri, toți cu geamantane, cu bagaje. „Fată, mai pleacă trenu`ăsta, că eu îmi cam pierd vibe-ul de mare”, spune o tânără. Iar dorința i se îndeplinește în câteva secunde, „vibe-ul” fetei este salvat pe ultima sută de metri de șeful de tren. Se aude un șuierat, roțile se învârt, locomotiva trage vagoanele spre litoral. Toate scaunele ocupate, câțiva și pe culoar, și mai mulți între vagoane. Cine n-a prins bilet cu loc stă pe unde apucă, pe geamantan sau chiar direct pe podea. După vreo 20 de minute apare și Nașu`. Pe culoarul dintre vagoane, unii „au uitat să cumpere bilete”. Trei au făcut chetă și îi întind de pe scară, un fișic de bătrâne Nașului, 2 – 3 de 10, multe de 1 leu. „Doamnă, da` eu n-am luat bani așa niciodată în viața mea, nu iau nici acu`. Ce e cu ăștia? Nu știu, doamnă, mai discutăm, nu cred că se poate”, spune controlorul în timp ce numără bani. Îi dă înapoi și pleacă, cu promisiunea că se întoarce. „Lea Mămaia, lea boieri” Ca două capre hăituite de lupi, doi tineri trec într-o fugă leșinată prin vagon. Nu-i urmărește nimeni. De când a plecat trenul din gară, i-au hăituit în continuu, fără oprire, două Norocoase la doi litri jumate. În urma lor miroase a berărie. Le-a fost prea cald pentru tricouri. Pe unul n-are cum să-l confunde cineva vreodată, are semne particulare făcute la cerere: un paianjen mare pe umăr și o cruce mare pe gambă. De la celălalt se aude un sunet de talangă. N-a sechestrat o vacă în tren, e o cană de tablă agățată la pantaloni, care bate în catarama curelei. „Băi, merjim lea Mămaia, lea boieri?”, își întreabă colegul, cu limba împleticindu-se în gură, posesorul de cană de tablă. Răspunsul vine prompt: „Îhî, da`la Vamă-i viață!”. Vagonul miroase a berărie!
Atenție: un fals meteorolog circulă liber printre turiști! La puțin după ora 4, trenul oprește în gara din Constanța. Puțini coboară, majoritatea merge la Costinești. Nici cocoșii n-au cântat de dimineață, dar mașinile au început să circule. Un Opel răpciugos, cu număr de Bulgaria, încărcat cu patru tineri nu găsește drumul spre Neptun. Aproape de faleza din Constanța, la o terasă, o gașcă de tineri s-a strâns la o masă. Unul dintre ei cântă o baladă rock la chitară, ceilalți îi țin hangul. Lângă cazinoul constănțean de la malul mării e încă întuneric. Un paznic care are în grijă cortul unui târg de carte, intră la serviciu. „Da`ce, dom`le, crezi că prinzi vreun răsărit? De ce acolo e lumină și în partea nu prea e? Sunt nori”, prognozează bărbatul. Atenție: are o burtă mare, poartă un tricou alb de la firma de pază și are șapcă. Să nu-l credeți! Într-un sfert de oră, o bilă portocalie a început să iasă din mare. Soarele răsărea, în mare se combinau culorile ca dintr-un set de guașe a unui pictor: roșu aprins, portocaliu, albastru, mov, pete de verde, gălbui. Cei ce nu știu ce înseamnă „în slip nisip” Peste o oră, soarele a început să strălucească bine pe cer. Atât de tare că iese casinoul fără machiaj în poză, i se văd geamurile sparte, tencuiala căzută și inscripțiile x+y = love forever. Bezna nopții îl pudrase bine de tot. Pe faleză e liniște. Doi bătrânei simpatici privesc mare în tăcere. Douăzeci de metri mai încolo o mamă își învață fetița să fie dezinhibată: „Fatî, când îți spuni băietu` câti una, sâ-i spui șî tu înapoi. Nu sta ca mutalauca”.
Pe plaja din Consanța, singurii care au ieșit la plajă sunt vreo 5 câini maidanezi. Nu-i nimic, fix de lângă gară, autobuzele te duc la distracție și plajă. Într-o oră sunt la Costinești. E aproape ora 1.30 și surpriză, n-am pierdut startul. Zeci de tineri cu ochii ca cepele, parcă obligați să se trezească, își fac loc spre plajă printre șaormării, sandvișării, hot dogării și tarabe cu banere mari - „umflăm, lipim saltea și colac”. Pe plajă duduie muzica. Dj-ul încă are cafeaua lângă platane. Fix în capăt, în partea dinspre epavă, au tabăra în continuare nudiștii. Și pentru că n-au nimic de ascuns, iar alții nici nu-s curioși, stau împreună cu toții, cu slip, fără slip. Plaja ca o plită Plaja e acoperită de prosoape. Multă lume, gălăgie, iar dacă ești sensibil la hărmălaie, după ce vii de la mare trebuie sa-ți mai iei vreo două zile de concediu ca să te relaxezi. La bere e rând în permanență. Muzica se aude de pretudindeni. Printre piese, dj-ul scapă câte o invitație la discotecă. La ora 3.00 e insuportabil de cald, plaja e ca o plită, iar soarele arde. Nu-l amăgește nici cu bere, nici cu răcoritoare și parcă nici nu poți să stai cu capul în mare în permanență. Unii, foarte mulți, se încăpățânează, stau sub umbrele. Muzica duduie în continuu. La autoservire e rând. Apa mării i-a fugărit pe toți la masă. „Ciorbă de burtă, cârnați și piept de pui la grătar, cartofi țărănești, pepene la desert. Ia uite câte avem”, prezintă oferta o doamnă în alb. Dar parcă nu toți sunt mulțumiți. „Ce e cu prețurile astea? 25 de lei pe o bucată de șnițel, doi cartofi și un fir de salată de varză. Cu banii ăștia mâncam la restaurant!”, împinge tava nervos, un turist. Doamna care bate la bon e indiferentă: „da, următorul!”. La masa alăturată, 2 băieți, 10% dintr-o gașcă care bolește în cameră, fac mișto de colegii lor de distracție. „Am băut whisky toată noaptea! Ăia-s rupți în continuare”, spune mândru unul dintre „supravețuitori”. Colegul îl completează râzând în hohote: „Să-i chiș în freză!”. La intrarea în terasa restaurantului cu autoservire, două fete bat la clătite ca la tobe. „Se lipește, doamnă”, îi explică unei turiste, care aștepta două cu gem. Muzica se aude de peste tot. Sunt cozi la șaorma și hamsii cu usturoi și pâine. Pe aleile din stațiune miroase a ulei ars, porumb copt și parfum. Ai loc și parte de liniște doar pe plajă, în gura valurilor. Iar spre epavă cântă doar marea. Au aflat asta și câțiva îndrăgostiți. La somn e complicat. Dacă vrei să ajungi în week-end la Costineşti şi n-ai rezolvat din timp cazarea, s-ar putea să dormi pe plajă. În rest, prețul nu-ți întoarce buzunarul pe dos. Chiar și cu 50 de lei găsește o pensiune improvizată, o cameră 2 pe 2, cu pat, etajeră și duș seara, de la 18.00 la 21.00. De dormit e ceva mai greu, mai ales când vecinii tăi stau în curte și se plictisesc abia spre dimineață de dat duble și de făcut poartă în casă. Dar nu-i nimic, înainte să urci în trenul spre București, de dimineață, apa mării te curăță de oboseală, iar lumina răsăritului îți colorează gândurile pentru cel puțin două săptămâni.
Recomandările noastre
