Aproximativ 89 de persoane şi-au pierdut viaţa ieri, în urma unei tornade care a devastat oraşul Joplin, din statul american Missouri, potrivit CNN.
Este posibil ca bilanțul dezastrului să crească, deoarece mai mulți locuitori sunt încă prinși sub dărâmături. Joplin, orașul situat la câţiva kilometri de graniţele cu statele Kansas şi Oklahoma, a fost devastat de tornadă. A fost grav afectat inclusiv spitalul regional St. John, care a fost lovit în plin de furtună. Autoritățile au precizat că au fost raportate și incendii. Fațada clădirii, din sticlă, a fost distrusă complet și personalul medical evacuat. În schimb, au fost instalate corturi în zonă pentru a se acorda ajutor medical.
- "Aş spune că 75% din oraş a dispărut efectiv", a comentat Kathy Dennis, reprezentant al Crucii Roşii americane.
Mai multe zone din oraș sunt de nerecunoscut, a povestit și Steve Polley, un "vânător de furtuni" din Kansas City. Condoleanțe de la Barack Obama Guvernatorul de Missouri, Jay Nixon, a decretat stare de urgență și a avertizat populația că este posibil să se producă furtuni și în alte state. "Furtunile au provocat pagube însemnate în Missouri şi continuă să amenințe viaţa locuitorilor şi proprietățile lor", a subliniat Nixon într-o declaraţie de presă. Președintele Barack Obama, care și-a început astăzi turneul european, a trimis un mesaj celor afectați de tornade.
- "Michele și cu mine transmitem cele mai profunde condoleanțe familiilor celor care și-au pierdut viața în tornadele care au lovit Joplin, Missouri, și alte comunități din Midwest. Apreciem eforturile eroice ale celor care încearcă să își ajute prietenii și vecinii în aceste momente dificile", a precizat Barack Obama, într-un mesaj.
Numai de la începutul lunii mai, tornadele au făcut peste 300 de morți în sud-estul Statelor Unite.