O țară arabă interzice accesul în pantaloni scurți la bordul avioanelor
- Vlad Alexandru
- 10 august 2017, 22:29
Compania Aeriană „Saudia” din Arabia Saudită le interzice pasagerilor să poarte haine necorespunzătoare. Mesajul a fost postat pe site-ul companiei, care are în acest moment zboruri spre 70 de destinații, inclusive din Europa și Statele Unite.
Astfel, bărbaților le este interzis să zboare la bordul aeronavei companiei în pantaloni scurți (șorți), iar femeilor - cu mîinile și picioarele dezgolite, precum și în îmbrăcăminte mulată pe corp. Toate acestea echivalînd cu un comportament neadecvat.
În legătură cu aceasta, compania își rezervă dreptul de a-i debarca de la bordul navei pe pasagerii îmbrăcați nepotrivit. Mai mult decît atît, cîteva astfel de cazuri au avut loc, înainte ca regulile în cauză să fi fost publicate.
Fostul șef al Departamentului Turismului Riyadh Ali Ghamdi a declarat că astfel de reguli nu contravin condițiilor Organizației Internaționale a Aviației Civile (International Civil Aviation Organization - ICAO) și sînt aplicate de către companie în întreaga lume.