O nouă ţară pe radarul crizei: Cipru ar avea nevoie de UE pentru a salva sistemul bancar

O nouă ţară pe radarul crizei: Cipru ar avea nevoie de UE pentru a salva sistemul bancar

Guvernul cipriot a admis marţi existenţa unei "posibilităţi serioase" ca ţara să aibă nevoie de un plan de salvare din partea Uniunii Europene pentru sistemul său bancar, extrem de expus la datoria Greciei, transmite AFP.

"Instituirea unui mecanism financiar de stabilitate pentru a ajuta sistemul bancar, din cauza unor probleme legate de expunerea excesivă a băncilor la Grecia, este o posibilitate serioasă", a declarat presei purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului, Christos Christofides.

Acesta a precizat că executivul analizează diferite modalităţi de susţinere a băncilor, inclusiv printr-un credit contractat "din altă parte". Rusia a împrumutat deja Republicii Cipru 2,5 miliarde de euro pentru a o ajuta să achite datoriile ajunse la scadenţă.

Declaraţia purtătorului de cuvânt intervine după ce guvernatorul Băncii centrale, Panicos Demetriades, a afirmat recent că ţara sa, aflată în recesiune, nu este departe de a solicita un plan de salvare european pentru sistemul său bancar.

Republica Cipru este "într-un moment important crucial", a declarat guvernatorul pentru Financial Times. El a recunoscut că necesitatea de obţinere, înainte de sfârşitul lunii iunie, a cel puţin 1,8 miliarde de euro pentru recapitalizarea Marfin Popular Bank, a doua bancă din ţară şi cea mai expusă la datoria Greciei, face mai probabilă recurgerea la ajutorul Uniunii Europene

Ne puteți urmări și pe Google News