Opinii EVZ
O nouă strategie de abordare a Statului Islamic: separarea teroriștilor de miliții tribale și baathiștii lui Saddam Hussein | PULSUL PLANETEI
Federaţia Rusă continuă o propagandă susţinută pentru a sublinia rolul său în soluţionarea problemei siriene, combaterea organizaţiei teroriste Daesh, autointitulată Stat Islamic şi pregătirea pe baze bilaterale ruso-americane a soluţiei în regiune şi în întreg Orientul Mijlociu.
Zilnic apar comunicate ale MAE rus care subliniază convorbiri telefonice, întâlniri sau contacte prezente, trecute sau proiectate între Washington şi Moscova pentru aplicarea planului de pace în Siria, subliniind rolul Federaţiei Ruse în soluţionarea conflictului şi ocultându-l pe cel avut în relansarea şi complicarea conflictului.
În fapt Rusia nu s-a retras niciodată din Orientul Mijlociu. A retras nişte escadrile de avioane care oricum erau vizate de MANPAD-urile ajunse deja la opoziţia moderată, lansatoarele de rachete portabile cu care fusese doborât un avion cu trei zile înaintea anunţului de retragere din teatrul de operaţiuni. După ce vizaseră pe scară largă toată opoziţia siriană la adresa lui Bashar al Assad, avioanele ruse au fost retrase de ameninţarea credibilă a unei hecatombe de doborâri succesive ale flotei sale odată cu dotarea cu capabilităţi moderne a opoziţiei siriene, exasperată că e luată la ţintă în locul Statului Islamic. În schimb, Rusia a adus pe teren din ce în ce mai multe echipamente şi trupe terestre.
Pe de altă parte, mult anunţatele negocieri Geneva 3 nu au mai avut loc. Fie că nu au fost date suficiente garanţii pe teren, acolo unde trupele siriene susţinute de Hezbollahul libanez, Spetznazul şi voluntarii ruşi şi instructorii iranieni au continuat atacurile în ciuda acordului de încetare a focului, fie că s-au înmulţit luptele între opoziţia moderată şi Statul Islamic, cert este că negocierile nu au fost reluate după noul plan de pace convenit, după cum ne anunţă toate oficinele media ale Rusiei, între Washington şi Moscova. În schimb putem vorbi tot mai mult despre o schimbare de tactică cu impact major pe teren, respectiv abordarea nuanţată, secvenţială, rafinată a organizaţiei cu eticheta Stat Islamic de către coaliţia anti-ISIL alcătuită din SUA, statele occidentale şi cele sunite, Turcia şi statele Golfului. Astfel, se produc scindări şi împărţiri în interiorul organizaţiei, acolo unde s-au deschis linii de negociere şi separarea componentei teroriste cu cele de sprijin local, miliţii tribale ce au adoptat eticheta de Stat Islamic, dar care se ocupă cu auto-apărarea, dar şi separarea foştilor militari şi reprezentanţi ai trupelor speciale ale lui Saddam Hussein, suniţi seculari expulzaţi din administraţie pe baza procesului de de-bath-ificare, şi care s-au regăsit luptând în Irak alături de organizaţia lui al Baghdadi.
Nu ştiu dacă este o tactică bună sau productivă. Dar, considerând procesul de tip divide et impera, devine clar că ruperea unor capacităţi militare şi de intelligence din Irak, fără nuanţă religioasă de nici un fel, de masa Statului Islamic, mai ales de conducerea sa, văduveşte organizaţia de o capacitate militară şi de informaţii relevantă, cu ştiinţa războiului şi pregătirii luptelor pe teren. În perspectiva atacului asupra Mossul-ului, ideea s-ar putea să fie foarte bună.
Pe de altă parte, separarea părţii teroriste a Statului Islamic de miliţii tribale locale şi auto-apărarea suniţilor în faţa trupelor regulate allawite ale lui Bashar al Assad ar putea, de asemenea, să fie de bun augur. Nu înseamnă că vreunii dintre cei care au fost contactaţi şi cu care se negociază ieşirea din luptă şi, eventual, schimbarea taberei, sunt domnişoare de pension şi nu au sânge nevinovat de civili pe mâini. Doar că abordarea nuanţată crează instrumente suplimentare pentru victoria rapidă şi cu mai puţine victime asupra Statului Islamic în Irak şi Siria.
Mai mult, indiferent cum se va judeca în final formula de abordare şi de împărţire a responsabilităţilor diferiţilor participanţi la conflict, din cadrul Statului Islamic, aşa cum se va întâmpla dacă Siria lui Bashar al Assad(ca şi Rusia lui Putin, pentru Ucraina) îşi va încheia încheia epopeea într-un proces ca la Nurenberg sau într-o pace la masa verde ca la Ialta, cert este că noua tactică aduce măcar o schimbare de abordare, mişcarea realităţilor de pe poziţia de stagnare şi inerţie în care se aflau, cu şansa unui câştig real. Mai mult, în noul context, dincolo de baletul diplomatic care menţine angajată Rusia la masa negocierilor, Moscova îşi pierde, treptat, relevanţa în soluţia reală din regiune.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
