O nouă minivacanță pentru elevi și profesori. Cinci zile libere la finalul lunii noiembrie

O nouă minivacanță pentru elevi și profesori. Cinci zile libere la finalul lunii noiembrieSursa foto: Dreamstime.com

Elevii şi profesorii vor avea o nouă minivacanţă, de cinci zile, la finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie. Este vorba despre zilele de 30 noiembrie, Sărbătoarea Sfântului Andrei, 1 Decembrie Ziua Națională a României și cea de vineri, 2 decembrie, punte, care va uni cele două sărbători legale de weekend.

Elevii vor avea o mini vacanţă de cinci zile în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, conform prevederilor din Codul Muncii. Este vorba despre de ziua de 30 noiembrie, în care se sărbătorește Sfântul Andrei, urmată de 1 decembrie, Ziua Națională a României, care pică miercuri și joi. În acest context, și ziua de vineri, 2 decembrie, urmează să fie declarată zi liberă, astfel încât să se facă legătura cu weekendul.

Drept urmare, se poate spune că elevii și profesorii, dar și ceilalți lucrători din sistemul bugetar vor avea o mini vacanță, între 30 noiembrie și 4 decembrie. În aceste zile şcolile vor suspenda cursurile, la fel ca și celelalte instituții publice care nu vor avea activitate.

Pe 5 decembrie, elevii vor reveni în bănci și vor continua cursurile în modul doi al acestui an școlar, 2022 – 2023.

Următoarea vacanță a elevilor, cea de iarnă a fost programată în preajma sărbătorilor de Crăciun. Conform calendarului, ultima zi de școală din acest an va fi în data de vineri, 23 decembrie 2022. Școala va fi reluată la finalul vacanței, pe 8 ianuarie 2023, într-o zi de luni.

Noi reguli după care se desfășoară cursurile

Structura actualului an școlar a fost modificată printr-un ordin al ministrului educației, în vară, Conform calendarului, anul va avea o durată de 36 de săptămâni și va fi organizat în perioade de învăţare mai scurte, dar cu vacanţe mai dese. Anul școlar 2022 - 2023 a început pe 5 septembrie 2022 și cuprinde cinci module de învăţare și cinci vacanțe.

Pentru elevii din clasele a XII-a zi şi a XIII-a seral, anul şcolar 2022 – 2023 va avea 34 de săptămâni de cursuri şi se va încheia pe 2 iunie. În cazul elevilor de liceu cu profil tehnologic anul școlar va avea cu o săptămână mai mult, fiind 37 de săptămâni de cursuri care se vor încheia pe 23 iunie. În schimb, elevii din clasele a VIII-a vor avea 35 de săptămâni de cursuri, astfel că anul şcolar se va încheia pe 9 iunie 2023.

Structura anului școlar 2022 - 2023

Modulul 1 de cursuri s-a desfășurat între 5 septembrie și 21 octombrie, cu o vacanță între 22 octombrie și 30 octombrie.

Modulul 2 de cursuri este în plină desfășurare, între 31 octombrie și 22 decembrie cu o vacanță între 23 decembrie și 8 ianuarie.

Modulul 3 de cursuri se va desfășura între 9 ianuarie și 3 februarie, respectiv 10 februarie sau 17 februarie, conform deciziei inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz. Vacanța va fi de o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare, între 6-26 februarie.

Modulul 4 de cursuri se va derula în intervalul 13 februarie – 20 februarie sau 27 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare, după caz, până la 6 aprilie. Vacanța va fi în perioada 7 aprilie – 18 aprilie.

Modulul 5 de cursuri se va derula în perioada 19 aprilie – 16 iunie cu o perioadă de vacanță între 17 iunie și 3 septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News