O lună de VACANȚĂ pentru senatori plătită din bani publici
- Carmen Vintil ă
- 22 aprilie 2014, 15:28
Pentru că pe 25 aprilie se dă startul campaniei electorale pentru europarlamentare, senatorii au profitat de moment și și-au acordat o vacanță de o lună, mai exact de pe 25 aprilie până pe 26 mai. Teoretic, aceștia spun că vor lucra în teritoriu.
Împotriva acestei propuneri au votat reprezentanţii PNL, iar cei ai PDL s-au abținut. "Reprezentanţii din Biroul Permanent ai PNL au votat împotriva acestei propuneri susţinute de celelalte partide. Reprezentantul PDL s-a abţinut. Propunerea este să venim şi săptămâna viitoare, doar luni şi marţi, deci din nou să se legifereze doar trei ore - trei ore şi jumătate pe săptămână şi după aceea să nu mai venim deloc la Parlament. Există aici o paranteză, în sensul că Biroul Permanent care se va întruni în fiecare luni să poată lua decizia să convoace Senatul", a declarat Puiu Haşotti, liderului grupului PNL din Senat.
El a atras atenţia asupra faptului că foarte multe proiecte şi propuneri intră în această săptămână în adoptate tacită.
"Câtă vreme avem astăzi 45 de proiecte şi propuneri legislative care trec prin adoptare tacită astăzi sau mâine, câtă vreme sunt alte zeci de propuneri şi proiecte legislative care urmează să vină, mie mi se pare că Parlamentul, implicit Senatul, este în primul rând pentru a legifera. Trebuie să participăm la campania electorală, dar în momentul în care Parlamentul adoptă tacit propuneri legislative trebuie să avem mare grijă în ce măsură nu greşim atunci când intrăm într-o inactivitate", a mai spus Hașotti, potrivit Agerpres.