Aiuritoarea politică românească nu se dezminte. Tărăboiul infernal de nici până acum o lună a fost înlocuit de o linişte paradoxală, având în vedere că urmează prezidenţialele. Principalii actori afişează o aşa decenţă de parcă am fi în Germania.
Parcă mai ieri doamna lui Florentin Costel Pandele vărsa lacrimi în compania liderilor PSD că rămâne fără bărbat acasă. Nici n-au trecut trei săptămâni de când chiar prim-ministrul ţării vedea reţele de crimă organizată în bruscarea unei gospodine de la Nana, hotărâtă să-şi manifeste opţiunile politice cu ouă. Isterii care făceau parte dintr-un lung şir de manipulări, intoxicări şi violenţe mediatice puse la cale de PSD, totul având scopul final de a înhăţa în noiembrie şi Preşedinţia.
Iar acum, când practic s-a intrat în linie dreaptă, ce să vezi? Pe Victor Ponta şi pe trupa lui de ciomăgari i-a lovit decenţa. Parcă tocmai au ieşit de la pension, nu din grotele primitivismului politic, după cum se mainifestau până de curând. I-auzi cum vorbeşte premierul, sigur nu îl recunoaşteţi. „Mafiotul”, „coruptul” şi „securistul” de la Cotroceni a devenit de curând „domnul preşedinte Băsescu”, care nu numai că merită o aşa adresare civilizată, dar chiar ar trebui şi respectat. „Cred că a fost o situaţie anormală”, a spus Ponta vorbind despre refuzul lui Călin Popescu Tăriceanu de a-l invita pe preşedinte la aniversarea Senatului.
Singurul rămas defazat a fost senatorul PSD Liviu Marian Pop, care nu a înţeles că ceva s-a schimbat. În spriritul vremurilor nu demult trecute s-a apucat de nişte intoxicări cum că Traian Băsescu l-ar fi şantajat pe Crin Antonescu pentru a-l determina să se retragă de la prezidenţiale. „În niciun caz nu pot să le susţin (acuzaţiile)”, i-a închis gura brutal Victor Ponta. Până mai ieri cu totul altceva ar fi spus premierul despre „şantajistul” de la Cotroceni.
Ce s-a întâmplat, de ce a intervenit această schimbare bruscă de atitudine? În primul rând trebuie să constatăm că sucirea pesedistă a avut loc imediat după ce au fost anunţate rezultatele alegerilor europarlamentare pe continent, devenind clar că Partidul Popularilor Europeni a câştigat. Primul efect în politica românească a apărut aproape imediat, unul foarte surprinzător de altfel. După ce a insistat constant că nu vrea să părăsească ALDE, PNL a anunţat că vrea să treacă la PPE şi, mai mult decât atât, că va fuziona cu foştii inamici de la PDL. Cunoscute fiind bâlciul şi lentoarea care caracterizează de obicei astfel de mişcări politice în România, este limpede că mutarea nu ar fi avut loc într-o asemenea viteză fără un impuls puternic din partea celor de la PPE.
Al doilea efect, care se evidenţiază tot mai pregnant, este modificarea de atitudine a PSD faţă de inamicii politici. După cum PPE i-a determinat pe liberali şi pedelişti să se mişte mai cu viaţă şi talent, aşa şi Partidul Socialiştilor Europeni trebuie că le-au pus amortizor mult prea istericilor membri din România. Marele prieten al lui Victor Ponta, socialistul german Martin Schulz, care visa intens la şefia Comisiei Europene, face acum cât se poate de frumos pe lângă Angela Merkel pentru a nu rămâne fără nimic. Deja a declarat că îl va susţine pe candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, la preşedinţia CE, sperând în schimb că va prinde şi el o poziţie importantă în cadrul executivului european. Dar asta se va întâmpla numai dacă va fi propus de guvernul german pentru postul de comisar rezervat acestei ţări. Negocierile sunt în toi, cancelarul nu prea ar fi de acord, aşa că lui Schulz i-ar prinde bine orice fel de ajutor. Sau mai degrabă n-ar strica dacă ciomăgarii lui socialişti care tot fac probleme pe la marginea Europei ar mai lua o pauză.
Este greu de crezut că discursul public şi acţiunile pesediştilor vor rămâne prea mult timp în graniţele decenţei. Indiferent de jocurile de la Berlin sau Bruxelles, cei mai mândri că sunt români trebuie să aibă propriile jocuri în ţara lor, cu trucarea licitaţiile şi evitarea zăbrelelor. Iar pentru a ieşi în câştig au nevoie de un preşedinte al lor.
Recomandările noastre
