O istorie a FLOTEI românești acum dispărută, ca și pavilionul românesc
- Roland Căt ălin Pena
- 25 iulie 2016, 08:35
Pornind de la corăbiile medievale, pânzarele Despotatului Dobrogei, Ţării Româneşti şi Moldovei, ce dispar odată cu cucerirea litoralului românesc de către Imperiul Otoman, Flota comercială maritimă a României a cuprins vasele maritime şi fluviale care, începând cu anul 1859, au arborat pavilionul românesc în locul celui turcesc.
După această dată, navele Principatelor Unite, cu porturi de bază la Galaţi şi Brăila încep să deservească în special linia Galaţi-Constantinopol.
După 1878 (anul revenirii Dobrogei la România) apare primul embrion al viitoarei flote comerciale române, prin înfiinţarea Serviciului Maritim Român (cu sediul central la Bucureşti şi baza operativă la Constanţa). Gândit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care n-a mai apucat să-şi pună în practică iniţiativa, în 1895, se înfiinţează Serviciul Maritim Român (SMR), pe baza unui decret al Regelui Carol I, datat 7 iunie 1888. Pentru funcţionarea SMR au fost achizitionate navele “Meteor” şi “Medeea”. În acelaşi timp, încă din 1872, la Galaţi se înfiinţase deja Şcoala Flotilei, pentru pregătirea ofiţerilor de marină, istorisește Dan Mihăescu aici.
Ulterior, în anul 1909, la Constanţa, se înfiinţează Şcoala Navală Superioară. La acea vreme, Serviciul Maritim Român avea deja în exploatare, pacheboturi, cargouri şi alte vase, la care se adăugau navele unor companii private. Serviciul Maritim Român a fost desfiinţat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, după ce URSS confiscă cele 16 vase de linie ale Românie. Din acel moment SNR este substituit prin „Sovromtransport,”o întreprindere sovieto-română, care primeşte în exploatare doar două dintre navele confiscate: pachebotul „Transilvania” şi vaporul mixt „Ardeal”. În anul 1954, compania „Sovromtransport” este integrată în noua companie „Navrom”, înfiinţată prin HCM 368, sub controlul exclusiv al statului român. Până în 1990, anul divizării NAVROM Constanţa în trei companii de stat (Navrom, Romline şi Petromin) flota maritimă ajunsese să deţină 288 de nave comerciale cu un deplasament total de 5. 613. 429 tdw. După 1991, treptat, majoritatea acestor nave au fost administrate în sistem privat.
NAVROM
NAVROM a fost o companie de stat de navigaţie maritimă şi fluvială, înfiinţată în februarie 1955, care avea în subordine toate navele româneşti.
La 10 ani de la înfiinţare, compania a fost subordonată Direcţia Navigaţiei Marine (DNM), care la rândul ei se afla sub tutela Ministerului Transporturilor, prin Direcţia Generală a Navigaţiei Civile şi Telecomunicaţiilor.
În 1978 NAVROM se divizează în două companii de stat de navigaţie: una care avea în exploatare flota maritimă, NAVROM – Constanţa, iar cealaltă care avea în subordine flota fluvială, NAVROM – Galaţi. Cele două companii au activat până în 1990, an în care au fost divizate în mai multe companii de navigaţie, după specificul flotelor pe care le deţineau: Navrom, Romline şi Petromin – cu activitate maritimă, întreprinderile de navigaţie Galaţi, Giurgiu, Turnu Severin – cu activitate fluvială.