35 de morţi şi 65 de răniţi este rezultatul unui atentat sinucigaş comis astăzi la intrarea într-un mausoleu venerat de şiiţi, dintr-un cartier aflat în vestul Bagdadului, a anunţat guvernul irakian, citate de Reuters.
"Printre victime se aflau pelerini iranieni, femei şi copii", potrivit Ministerului de Interne.
"O femeie purtând o vestă cu explozibil a reuşit să ajungă la unul dintre punctele de control de la intrarea în mausoleu şi a detonat încărcătura lângă un grup de pelerini", a declarat purtătorul de cuvânt al Securităţii.
Explozia s-a produs în jurul orei 11:00 (10:00 ora României), la intrarea în mausoleul celui de-al 7-lea imam al islamului şiit, Moussa Kadim, din cartierul Kazamiyah.
Recomandările noastre