O echipă de oameni de știință a creat primul hibrid șoarece-om

O echipă de oameni de știință a creat primul hibrid șoarece-om

O echipă de cercetători a reuşit să creeze cel mai complex hibrid şoarece-om de până acum, fiind vorba de şoareci cu celule umane.

Cercetătorii explică faptul că, în general, inserarea celulelor umane în ţesuturile animale reprezintă o provocare dar, cu ajutorul unor celule stem modificate, au reuşit să crească gradul de integrare.

Cercetătorii au publicat pe 13 mai în revista Science Advances că celulele stem umane se pot dezvolta în embrioni de șoarece cu un pic de ajutor. De obicei, celulele umane nu tind să se dezvolte în animale, dar oamenii de știință au descoperit într-unul dintre noii embrioni că 4% din celulele sale erau umane.

Aceștia descriu hibridul ca fiind cel mai complex amestec dintre şoarece şi om

Biologul Juan Carlos Izpisua Belmonte, de la Institutul Salk pentru Studii Biologice din La Jolla a declarat că nivelul de integrare este destul de reuşit. Noul hibrid şoarece-om pe care oamenii de știință l-au dezvoltat ar putea dezvălui cum o singură celulă poate da naștere unui întreg organism.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, acest lucru s-ar putea dovedi valabil și în studiul bolilor care afectează mai mulți oameni decât animalele, relatează Science News .

Biolog Jun Wu de la Universitatea din Texas Southwestern Medical Center din Dallas, nefiind implicat în studiu, a spus că au analizat mii de embrioni, dar nu au văzut niciodată o contribuție himerică importantă a celulelor stem umane la embrioni de șoarece.

În cele din urmă, cercetătorii din întreaga lume speră ca aceste himere să reprezinte o sursă de organe pentru transplant pentru persoanele care astfel vor fi nevoite să aştepte apariţia unui donator.

La ce foloseşte descoperirea

Oamenii de ştiinţă care lucrează la acest proiect explică faptul că aceşti hibrizi ar putea reprezenta baza unor studii pe animale care să reflecte mult mai bine organele şi ţesuturile umane.

Totuşi, chiar dacă aceste rezultate sunt încurajatoare, ele, în termeni absoluţi, sunt limitate. Astfel, cei mai reuşiţi embrioni hibrizi aveau 4% celule umane în timp ce alţii puteau să aibă chiar şi 0,1%.

Cercetătorii subliniază că nicio celulă umană nu a dat semne că s-ar putea transforma în spermatozoid sau ovul şi că embrionii au fost distruşi după 17 zile de dezvoltare.