Directorii firmelor de stat se confundă cu istoria companiilor pe care le conduc. Ioan Nan (Antibiotice) şi Constantin Roibu (Oltchim) dovedesc că pot ţine pasul cu privaţii.

GURA LUMII

Oltchimul are prenumele „Roibu“

Lider al industriei chimice“ şi „Omul fără de care Oltchimul ar fi capitulat“ sunt doar două dintre caracterizările lui Constantin Roibu, cel mai vechi director al unei companii de stat din România. Considerat de adversari drept un „dinozaur“ care a condus combinatul în toată perioada postcomunistă, Roibu este cu siguranţă unul dintre cei mai influenţi manageri pe care îi are statul. „La Oltchim nu sunt greve“, obişnuieşte să spună Roibu, managerul de care depind 6.000 de angajaţi ai combinatului şi alţi 50.000 de locuitori din Râmnicu-Vâlcea.

În ianuarie anul acesta, Roibu a primit din partea acţionarilor Oltchim mandat pentru încă patru ani la conducerea societăţii. Şeful se confundă cu istoria companiei: din cei 42 de ani de activitate ai combinatului, în ultimii 25 Roibu a lucrat aici.

„La 38 de ani am devenit director general, aşa că nu am fost viciat prea mult de economia totalitară. După ’91, am făcut cursuri de management, de comerţ şi specializări“, ne-a spus Constantin Roibu. Îşi reproşează un singur lucru: că la privatizarea Petrom nu a fost suficient de insistent „pe lângă guvernanţi să introducă în legea de privatizare obligativitatea Petromului să livreze către Oltchim materii prime pe termen lung“. „Chimia“ longevităţii

Inginer, şef de secţie şi cel mai tânăr director de uzină al regimului comunist, Roibu activa într-un domeniu cu mare priză la maimarii regimului dictatorial: era chimist. După Revoluţie, directorul Oltchim a fost curtat de PSD şi de actuala guvernare, dar a ştiut să-şi menţină funcţia doar pe baza „bunelor relaţii“, după cum spun oamenii din jurul lui. La 56 de ani, Roibu se mai întrece doar cu cifrele: „Eu pot spune doar că, în 1992, cifra de afaceri a Oltchimului era de 98 de milioane de dolari, iar în 2007 a fost de 738 de milioane. Acum vreau doar privatizarea combinatului cu un fond de investiţii, nu cu un investitor strategic“, ne spune Roibu.   Păstrând din modelul de management al vechiului regim, Roibu „îngrijeşte“, pe lângă fabrică, echipa de handbal (care poartă numele fabricii, „ca pe vremuri“ - n.r.) sau casa de cultură a oraşului. Deşi nu este înregimentat politic, surse din Vâlcea spun că îi susţine financiar pe candidatul la primărie Mircea Gutău (PDL) şi pe Ion Câlea (PSD), candidat pentru Consiliul Judeţean Vâlcea.

Subalternii spun că nimeni din Oltchim nu i-a ameninţat vreodată poziţia, poate şi pentru că „s-a înconjurat mereu de oameni fideli, la care se adaugă consilieri foarte buni, pe care îi ascultă mereu“. Dincolo de prieteniile lui politice, Roibu este un manager foarte iubit de oamenii din fabrică, spun cei din Vâlcea. „Munceşte mult şi are în combinat un apartament unde uneori înnoptează, iar dacă un salariat are un fiu care nu are unde să se angajeze, imediat îi oferă ceva de lucru“, spun oamenii din combinat. Oamenii din Vâlcea îşi amintesc că Roibu a construit cu banii Oltchimului mai multe case pentru persoane nevoiaşe, dar directorului nu îi place ca aceste iniţiative să fie făcute publice. „El niciodată nu a spus «eu am dat» şi nu este văzut la evenimente pe care le sponsorizează“, spun vâlcenii.   „LA STAT ESTE ALTĂ LUME“

Recrutarea „dinozaurilor“ este anevoioasă

În eventualitatea în care aceşti directori ar pleca de la stat sau companiile pe care le conduc s-ar privatiza, ei ar putea să-şi piardă poziţia privilegiată. George Butunoiu, specialist în recrutare, ne-a spus că „nimeni nu i-ar recruta pe aceşti oameni“. El aminteşte că, „în companiile de stat, sunt alte reguli, altă lume, pentru că acolo afacerile se fac altfel decât în companiile private. Singurul motiv pentru care i-ar lua o multinaţională ar fi pentru influenţa lor, dar până acum nu am văzut pe nimeni care să aibă curajul să recruteze pe cineva de la stat“.

„De 15 ani de când fac meseria asta, nu am auzit nici măcar să se pună în discuţie o astfel de soluţie în companiile care au intrat pe piaţă în România“, mai spune Butunoiu. În privinţa salarizării, Butunoiu crede că o companie privată nu i-ar plăti mai mult, pentru că oricum ei au salarii foate mari, „la care vin prime şi tot felul de afaceri cu acordul guvernului“.

De exemplu, şeful Oltchim ar avea un salariu de aproximativ 50.000 de euro anual, iar „Nani de la Antibiotice are ceva mai puţin“, crede Butunoiu.

Pe de altă parte, Ioan Nani ne-a declarat că a primit câteva propuneri de a conduce companii private, atât din industria farmaceutică, cât şi din industrii conexe acesteia.

„N-aş pleca încă de la Antibiotice“, spune el. Şi Constantin Roibu se vede lucrând „la privaţi“. „Dar cel mai mult mi-ar plăcea să rămân în Oltchim, chiar dacă va trece la acţionari privaţi“, ne-a declarat el. CONSTANTIN ROIBU

Director prin ochii unui oraş > Şi-a început cariera la Solventul Timişoara, după terminarea facultăţii, în 1977. > Este un bun manager, care a învăţat repede ce înseamnă o finanţare. > Are o memorie foarte bună: ţine minte numele tuturor salariaţilor şi pe cele ale foştilor salariaţi şi amănunte despre familiile lor; cunoaşte fiecare colţ din combinat. > Constantin Roibu şi fiul său Alexandru sunt acţionari în mai multe firme: Realpro, Proambient, Multinvest, Conifast, MM Tehnolemn, Diasar, Test-Prolemn Impex, RC Dinamic Investiţii. Fiul său, 29 de ani, a intermediat vânzarea celor mai mari spaţii comerciale din Vâlcea, iar oamenii din oraş spun că „juniorului“ îi place „să arate mereu cât este de bogat“. > Roibu deţine „zeci de hectare“ de teren în comuna Mihăeşti, Vâlcea, locul unde s-a născut. > Stă la bloc, în zona centrală a municipiului Râmnicu-Vâlcea, nu se îmbracă cu haine scumpe şi nu participă la evenimente mondene. > Conduce un VW Golf. Soţia sa este medic stomatolog şi director al Clinicii Oltchim. IDENTITATE Ioan Nani este Antibiotice

Cine îl cunoaşte pe Ioan Nani, directorul general al producătorului de medicamente Antibiotice Iaşi, spune că acesta a ajuns să se identifice cu fabrica. Antibiotice este Nani şi Nani este Antibiotice, asociere creată pas cu pas în ultimii 24 de ani. Este văzut atât ca manager modern, cu viziune şi strategie, ca model pentru angajaţi, cât şi ca unul dintre „vinovaţii“ pentru eşecul privatizării Antibiotice, de acum două luni. Ioan Nani are 48 de ani, iar jumă- tate din viaţă şi-a petrecut-o la Antibiotice. „Compania nu este condusă de un om, ci de o echipă. Asta este principala mea realizare“, ne-a declarat Nani.

A rezistat la şefia celui mai mare producător român de medicamente în cea mai dinamică perioadă din industria farmaceutică, când piaţa s-a aglomerat de multinaţionale. În timp ce unul dintre principalii săi competitori, cehii de la Zentiva, a schimbat trei directori într-un an, Nani a ajuns la o decadă.

Se zvoneşte că ar cocheta cu Partidul Democrat Liberal (PDL), ceea ce i-ar fi atras antipatia şefului liberal al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu. Prin urmare, a fost retrogradat din funcţie în urmă cu două săptămâni şi a fost numit director general adjunct, funcţie care nu exista până atunci. Un Sorin Ovidiu Vîntu mai mic

„Nani este un om puternic pentru că a beneficiat de pârghiile date de valoarea societăţii pe care o conducea. El discută cu toţi factorii de decizie din Iaşi, dar stă în umbră. La o scară mai mică, este un fel de Sorin Ovidiu Vîntu pe care nu îl vezi, dar acţiunile lui se fac simţite“. Aşa îl caracterizează un deputat PNL de Iaşi. Se ştie despre Nani că are relaţii foarte bune cu ceilalţi şefi ai producă torilor de medicamente, dar şi cu lanţurile de farmacii, precum şi cu politicienii. Angajaţii spun despre el că a reuşit să se impună ca model fără să braveze.

„Modern, ca stil de management“, spune şi Ştefan Liuţe, unul dintre fondatorii agenţiei de branding Grapefruit, care s-a ocupat cu schimbarea imaginii producă torului de medicamente, în urmă cu trei ani. „Orientat pe obiective. Foarte ancorat în realitate - fără asta n-ar fi putut să facă din Antibiotice un succes excepţional. Şi spun excepţional în primul rând pentru că e al unei companii de stat, de la care nimeni nu s-ar fi aşteptat pe vremuri la prea multe“, mai adaugă Liuţe.   O firmă a „căpuşat“ privatizarea

Privatizarea Antibiotice, intrată în linie dreaptă la începutul anului, este pentru moment suspendată, urmând ca AVAS, care deţine 53% din acţiuni, să publice din nou anunţul de vânzare în următoarele luni. Deşi nu a fost prezentat oficial niciun motiv pentru suspendarea privatizării, Teodor Atanasiu, şeful de la AVAS, a sugerat că principalul motiv pentru care acest proces este în prezent blocat ţine de un mare cerc de interese economice, dar şi politice, din jurul producă- torului ieşean de medicamente. „Domnul director Nani are un frate care se ocupă de afaceri într- o mare firmă privată care vinde medicamentele de la Antibiotice pe piaţa românească“, a spus Atanasiu, în urmă cu două luni. În prezent, se anchetează legăturile familiei Nani cu Antibiotice. ÎN OGLINDĂ „Şefii“ de la stat se cred cei mai buni Puţini directori sau manageri se pot lăuda cu asocierea numelui şi realizărilor companiei de numele lor. Constantin Stroe, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Dacia, Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina, sau Dinu Patriciu, preşedintele Rompetrol, se pot mândri cu acest statut. Constantin Stroe este de mai bine de 30 de ani la Dacia. „Cel mai mare pericol pentru managerii care conduc o companie mult timp este să creadă că sunt cei mai buni. Rezultatele financiare nu spun totul. Fără punct de reper, au o percepţie deformată despre performanţele lor“, consideră Stroe, pentru care singura soluţie este alternanţa la putere. „Cred că eu am plecat de la Dacia la timpul potrivit. Aveam o ţintă, modelul Logan. Când s-a îndeplinit, am renunţat la funcţia de conducere“, spune Stroe, care a părăsit funcţia de director general al producătorului de automobile în 2002, în favoarea lui Christian Esteve, adus de francezii de la Renault. Gheorge Dobra a fost director la compania de stat Alro, iar de când aceasta a fost preluată de grupul rus Marco a fost păstrat pe aceeaşi funcţie. De 14 ani director general al Alro, Dobra a fost menţinut în funcţie de către Vitali Masitki, şeful aluminiului rusesc în primul rând pentru influenţa lui în companie. Pe de lată parte, pentru Dinu Patriciu, compania Rompetrol este o afacere pe care a cumpărat-o, a dezvoltat-o până a ajuns a doua companie de profil din România şi activează în alte 12 ţări şi a vândut-o anul trecut. Deşi nu mai este proprietarul grupului, Patriciu a fost păstrat preşedintele companiei petroliere de către kazahii de la KazMunaiGaz. IOAN NANI   Jumătate din viaţă la Antibiotice   > Nani şi-a început activitatea la Antibiotice în 1982, în biroul financiar al companiei, pe când avea doar 24 de ani. > În 1994 a ajuns director financiar, iar din 1998 este director general. > Sub mandatul său, cifra de afaceri a producătorului de medicamente a crescut de la 26,7 milioane de dolari în 1999 la 102 milioane de dolari în 2007. Producătorul ocupa anul trecut locul nouă în topul celor mai mari jucători din industria de profil, cu o cotă de piaţă de 3,1%, potrivit companiei de cercetare de piaţă Cegedim România.   > După schimbarea imaginii, în 2005, preţul pe acţiune la Bursa de Valori Bucureşti s-a apreciat de cinci ori şi de aproape 14 ori faţă de anul 2000. Din 1997, Antibiotice este listată la Categoria I a Bursei de Valori Bucureşti. Acţiunile Antibiotice sunt incluse în componenţa indicelui BET al BVB, în indicele ROTX al Bursei din Viena, dar şi într-un indice al Dow Jones, potrivit datelor furnizate de companie.