"Nu pot obţine rezilierea unui contract, deşi am dreptul"

"Nu pot obţine rezilierea unui contract, deşi am dreptul"

Anca Mihail, o bucureşteancă de 68 de ani, susţine că nu poate să renunţe la abonamentul pe care îl are cu firma Cosmote deşi perioada obligatorie prevăzută în contract a expirat.

Pe de altă parte, reprezentanţii Cosmote susţin că problema a plecat de la faptul că nu au primit o copie după actul de identitate al clientei.

"După doi ani de abonament am primit un mesaj de la Cosmote cum că e nevoie să-mi reînnoiesc abonamentul. Eu nu am mai vrut să beneficiez de serviciile lor şi am făcut o cerere de reziliere a contractului şi am primit un răspuns pe telefon: anularea contractului nu poate fi realizată deoarece solicitarea de reziliere nu a fost aprobată. Practic nu mă lasă să reziliez contractul deşi am acest drept", povesteşte nemulţumită Anca Mihail.

Ea mai spune că de la 1 septembrie nu a mai folosit cartela şi a mai trimis o scrisoare la Cosmote prin care îi anunţa că nu mai plăteşte contravaloarea abonamentului.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Clientul nu a trimis un act de identitate"

Oficialii companiei Cosmote spun că la mijloc este o neînţelegere şi că totul se va rezolva imediat cum primesc un act de identitate al femeii.

"Clientul a fost notificat de două ori referitor la motivul care a determinat neprocesarea cererii de reziliere şi anume netrimiterea unui act de identitate. Cererea de reziliere se poate procesa de îndată ce vom primi o copie a actului de identitate al clientului, o măsură de siguranţă prin care ne asigurăm că acela care solicită rezilierea contractului este titularul de contract şi nu se încearcă o fraudă", explică oficialii Cosmote România.

Citiţi şi:

  • Rezilierea abonamentelor de telefonie, cablu sau Internet, scutită de taxă
  • "Nu pot folosi telefonul dacă nu achit internetul"