"Nu ne vindem ţara". S-o lăsăm pe mâna lui Felix şi a colegilor săi securişti
- Mircea Marian
- 3 noiembrie 2012, 00:02
Se insinuează, discret, în presă, în special la Antena 3, o discuţie intersantă: "Avem o ţară minunată. Plină de bogăţii. Să nu o lăsăm pe mâna străinilor!"
Acum câteva zile, Daniel Constantin, omul prin care Dan Voiculescu pune mâna pe agricultura României, a spus că va pune bariere în calea străinilor care vor dori să cumpere pământ în România. Ştiţi, din 2014, conform tratatului de aderare, persoanele fizice din UE vor putea cumpăra teren agricol în România. Ideea a fost rostogolită, azi, şi de către Gyorgy Frunda, filiala maghiară a PSD-Hrebenciuc. Naţionalismul economic a redevenit un fenomen de masă, aproape la fel de amplu ca şi în 1990, când muncitorii de la IMGB defilau cu lozinca "Nu ne vindem ţara". Nomenklatura politicii româneşti - în frunte cu Traian Băsescu, care văd că se opune până şi vânzării unui pachet minoritar la Petrom - se pliază perfect pe acest curent. Marile companii naţionale rămân în mâna statului pentru a putea fi sifonate de clientela politică a partidelor - acum camuflată sub denumirea de "manageri privaţi". Acum, această nomenklatură se pregăteşte să închidă graniţele României agricultorilor străini - care vin cu o expertiză formidabilă - şi să lase acest sector pe mâna urmaşilor lui Triţă Făniţă - Culiţă Tărâţă, Ioan Niculae şi Dan Voiculescu. Am mai văzut acest fenomen la începutul anilor 90, când aceeaşi pătură de securişti care au capturat economia României post-ceauşiste se bătea să interzică exporturile de buşteni. De ce? Ca să-i cumpere ei la preţ de nimic şi să facă profit uşor în nişte fabrici de mobilă de proastă calitate. Am mai scris, am vorbit cu oameni care au condus ministerul Agriculturii şi care mi-au spus că sunt comunităţi întregi controlate de marii latifundiari români. Aceştia deţin mii de hectare de teren, plus facilităţile locale de producţie şi menţin satele din zonele controlate de ei la stadiul unui ev mediu ceauşist. Dacă piaţa agricolă s-ar liberaliza, ar apare concurenţa pe piaţa terenurilor, ar veni în România oameni dornici să facă agricultură performantă şi care ar pune în pericol oligopolul securiştilor camuflaţi în fermieri. Nu se mai aude în România nici o voce de liberal, care să se opună acestui nou naţionalism. Nu mă refer la PNL-ul lui Becali şi Felix, de la care nu ai ce aştepta. Dar în media pare că a operat o selecţie stranie şi tot ceea ce vezi la televizor sunt fosile comuniste, tip Ilie Şerbănescu, care recită aceleaşi lozinci obosite anti-FMI. Nu le-a spus nimeni că guvernul Ponta se împăunează peste tot cu faptul că a stat în genunchi în faţa Fondului şi a îndeplinit tot ceea ce i s-a cerut? Trecând peste această paranteză, ceea ce cred că vor oamenii de afaceri de tip Felix este să menţină controlul asupra resurselor naturale - de la agricultură la bogăţiile subsolului. Nu au, evident, capacitatea tehnologică să exploareze gaze de şist - de exemplu - dar ar vrea ca acele companii americane care deţin o astfel de tehnologie să treacă pe la ei, pentru a putea opera liniştiţi în România. Va fi interesant de urmărit cum, în anii puterii USL, bogăţiile solului şi subsolului vor trece sub un control tot mai puternic al fostei securităţi şi a copiilor ei...