Sârbul Novak Djokovici s-a calificat ieri în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Australian Open, după ce l-a eliminat pe rezistentul iberic David Ferrer, scor 6-4, 7-6 (4), 6-1.
În penultimul act al competiţiei s-au calificat primii patru jucători ai lumii: Djokovici, Nadal, Federer şi Murray.
În prima semifinală se vor întâlni, astăzi, elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal (ora 10.30, Eurosport).

Mâine, de la ora 2.00, Djokovici se va duela pentru un loc în finală cu britanicul Andy Murray.
"Vor fi bătălii dure"
În calitate de deţinător al trofeului, Djokovici a tras din greu pentru a merge în semifinale. După un prim set luat la mare luptă, "Nole" a suferit teribil în setul doi. A acuzat, la un moment dat, dureri musculare, s-a schimonosit de durere, iar în loja lui a pătruns îngrijorarea.
La rândul lui, Ferrer a sperat că va avea norocul de anul trecut, când compatriotul său, Rafael Nadal, a rămas pe teren, numai că a evoluat accidentat şi a pierdut jocul.
Treptat, liderul clasamentului ATP a lăsat panica în urmă şi a lovit din nou tare şi precis. Ferrer a alergat cât un cal de curse, dar n-a găsit decât unghiuri convenabile lui Djokovici, aflat permanent la controlul setului trei.
"Mă aşteptam să fie un meci fizic şi că va trebui să lovesc bine de pe fundul terenului", a explicat, după meci, cel mai valoros jucător de tenis al lumii. Într-un alt "sfert", japonezul Kei Nishikori nu i-a rezistat britanicului Andy Murray.
Scoţianul s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 6-3, 6-1. "Vor fi bătălii dure în semifinale. Fiecare dintre noi, cei patru rămaşi în concurs, poate câştiga turneul. Sunt încrezător în forţele mele", a spus ieri Djokovici, după meciul care l-a propulsat în semifinale.
Sorana, răzbunată de Petra
Şi în concursul feminin a fost linişte, favoritele mergând în turul următor. Petra Kvitova (Cehia), "regina" de la Wimbledon, a dispus cu un dublu 6-4 de italianca Sara Errani, cea care o trimisese acasă pe românca Sorana Cîrstea.
În duelul rusoaicelor, Maria Şarapova a mărşăluit în faţa Ekaterinei Makarova, scor 6-2, 6-3.
"Am jucat solid, sunt mândră de cum m-am descurcat şi de cum au decurs lucrurile", a spus Maria. Adversara ei, locul 56 WTA, s-a predat în două seturi, nereuşind să ţină ritmul înalt impus de frumoasa născută în Siberia.
Pentru un loc în finală, Şarapova va trebui să se lupte cu Kvitova, în vreme ce Victoria Azarenka are de răpus rezistenţa experimentatei belgience Kim Clijsters.
"Vor fi bătălii dure în semifinale. Fiecare dintre noi, cei patru rămaşi, poate câştiga turneul. Sunt încrezător în mine."
NOVAK DJOKOVICI, liderul clasamentului ATP

IERARHIA WTA
Petra Kvitova a urcat în fruntea bucatelor
Situaţia în clasamentul feminin este complicată, după ce daneza Caroline Wozniacki a fost detronată. În acest moment, prima poziţie aparţine Petrei Kvitova, cu 7.690 de puncte.
Victoria Azarenka e pe doi, cu 7.485 de puncte, iar pe poziţia a treia este Caroline Wozniacki (7.085). Maria Şarapova e pe patru, cu 7.060 de puncte. Kvitova va fi lider, chiar dacă va pierde în semifinale.
Trebuie doar ca Şarapova să nu ia titlul, iar Azarenka să n-o bată pe Kim Clijsters. În schimb, Şarapova va deveni numărul 1 doar dacă câştigă titlul în finală cu Clijsters.
Citiţi şi:

  • Horia Tecău e partenerul ideal la Openul australian