Noul sponsor al Oltchimului vrea o junioară în teren

Noul sponsor al Oltchimului vrea o junioară în teren

Echipa feminină de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României, şi-a găsit salvarea după colapsul financiar al principalului finanţator, Combinatul Oltchim. Echipa danezului Jakob Vestergaard va fi sponsorizată de Petrom.

Fetele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea se pot concentra în sfârşit pe jocurile din Liga Campionilor, acolo unde au ca obiectiv prezenţa în finală.

Contractul dintre CS Oltchim şi Petrom a fost finalizat ieri, iar la primul meci din campionat, campioanele României vor juca cu numele noului sponsor pe piept!

Petrom, care nu are nici măcar un om în Consiliul de Administraţie la CS Oltchim, are o rugăminte: noul sponsor îl roagă pe antrenorul formaţiei vâlcene să coopteze în lot la meciurile echipei o junioare română!

"Cu această rugăminte, care rămâne la latidudinea antrenorului de o pune în practică sau nu, vrem să încurajăm tinerele talente din România, că avem aşa ceva. Uite cazurile Eliza Buceschi (împrumutată la Baia Mare) sau Safta (în negocieri cu "U" Cluj)", a declarat Răzvan Nicolescu, directorul de afaceri publice şi reglementare OMV Petrom, agenţiei Mediafax.

Oltchim a făcut o spectaculoasă campanie de achiziţii, în culorile roş-albastre urmând să evolueze Katarina Bulatovic, deţinătoare a trofeului, Allison Pineau, cea mai bună handbalistă a lumii în 2009, Silvia Navarro, multiplă medaliată cu Spania la turneele finale, sau jolly-joker-ul Alexandrina Barbosa, finalistă cu Itxako în Champions League. Iar la timona echipei a fost pus un danez cu două titluri în Champions League, Jakob Vestergaard.

Ne puteți urmări și pe Google News