Noul Kia cee'd va fi lansat în primăvară

Noul Kia cee'd va fi lansat în primăvară

UPDATE. A doua generație a modelului compact Kia cee'd va fi expusă, în premieră mondială, la Salonul auto de la Geneva, din luna martie.

Kia continuă să ne surprindă. Plăcut.

De data aceasta, cu noul cee'd, modelul care a marcat, prin apariția sa din decembrie 2006, începutul sfârșitului pentru modelele Kia care aveau un singur atu: prețul accesibil.

Producătorul sud-coreean, care face parte din grupul Hyundai Motors, a completat primul set de imagini cu a doua generație a compactului cee'd, cu două cadre relevante.

De la creatorul TT-ului

Noul Kia cee'd, care va fi expus, în premieră mondială, la Salonul auto de la Geneva din luna martie, preia filosofia modernă de design implementată de neamțul Peter Schreyer, cel care răspunde de imaginea autoturismelor Kia și nimeni altul decât creatorul celebrului Audi TT.

Dincolo de câteva artificii stilistice, cee'd-ul arată aproape ca o mașină germană, mai ales prin jocul volumelor.

N-ar trebui să surprindă pe nimeni dacă s-ar afla că Peter Schreyer s-a raportat la modelul de referință al acestui segment, Volkswagen Golf, atunci când a desenat noul compact Kia.

Gamă îmbogățită cu alte două versiuni

Alături de hatchback-ul în cinci uși - prezentat aici - noua gamă va mai conține un break, dar și o versiune cu o imagine sportivă clar conturată - urmașul actualului pro_cee'd, care va oferi chiar și o variantă echipată cu un motor de minim 200 de cai-putere.

Deocamdată, acestea sunt toate informațiile oficiale furnizate de producător.

Noul Kia cee'd - o alternativă tot mai demnă de luat în seamă la Volkswagen Golf, Opel Astra sau Renault Megane - va fi lansat comercial în primăvară. Break-ul se va alătura gamei în septembrie, urmând ca versiunea în trei uși să apară în 2013.

Ne puteți urmări și pe Google News