ANALIZĂ. Turcii au ales să lase partidul lui Erdogan să guverneze singur, dar nu au deschis calea spre o nouă Constituţie fără referendum.
Victoria premierului Erdogan şi a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) nu este completă. Deşi AKP va putea guverna confortabil şi singur, Erdogan nu îşi va vedea visul cu ochii pentru că numărul de locuri în Legislativ nu îi permite să modifice Consituţia fără să consulte populaţia.
Dar nu va fi greu ca noua lege fundamentală (una care să arate aşa cum îşi doresc premierul şi partidul său, catalogat drept islamist moderat) să obţină sprijinul populaţiei de vreme ce tot mai multe voci în Turcia reclamă presiuni crescute asupra formatorilor de opinie, a presei, a vocilor care exprimă critici ori păreri diferite, totul în timp ce sprâncenele europene se ridică tot mai mult a îngrijorare.
Secularismul, în declin
Ne puteți urmări și pe Google News
Şi Uniunea Europeană a sugerat că Turcia, pentru a ajunge stat membru, are nevoie de schimbări fundamentale de legislaţie, însă laicii, kemaliştii şi neo-kemaliştii turci susţin că noua lege fundamentală, modelată de AKP, riscă să cuprindă articole care o vor îndepărta de spiritul secularist european. Odată micşorată drastic puterea armatei, proces început acum câţiva ani cu arestări de neconceput înainte, în rândul generalilor turci, o armată văzută ca gardian al secularismului impus de Ataturk, laicii turci prevăd, cu ton uneori apocaliptic, sfărâmarea revoluţiei seculare începută şi consolidată de părintele Turciei moderne şi lăsată spre păstrare pe coordonate strict seculare armatei. Adică exact opusul a ceea ce susţine premierul, care repetă cu fiecare ocazie, că promovează respectarea drepturilor fundamentale şi a pluralismului politic, şi că noua Constituţie va fi construită tocmai pe aceste principii şi va aduce Turcia în rândul Europei, asta incluzând, din ce declară deschis Erdogan, limitarea influenţei armatei în politică şi administrarea ţării.
Îndepărtarea de UE
Dar insistenţa pe aderarea la UE, care domina discursul dar şi acţiunile lui Erdogan şi AKP la începutul anilor 2000, a început să semene mai degrabă a discurs gol în ultima vreme, spun chiar voci europene.
Potrivit acestora premierul-minune al Turciei, personaj carismatic şi fascinant care a salvat economia turcă şi a echilibrat-o, cel mai probabil viitor şef de stat al unei Turcii republică prezidenţială, îşi atrage tot mai des critici potrivit cărora, de fapt, ar fi renunţat la ideea de aderare la UE şi ar adera mai degrabă la o filozofie neo-otomană, în baza căreia imensa Turcie se poate descurca foarte bine singură, doar membră NATO, ca sursă de soft-power, imperiu mediator şi centru magnetic pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală.
Recomandările noastre
