Noi vești proaste pentru Donald Trump. Emoții pentru președintele SUA
- Andrei Calin
- 23 iunie 2020, 14:24
Șeful de la Casa Albă a mai pierdut pentru o perioadă doi oameni importanți.
Noi probleme pentru Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii. Două persoane din staff-ul care se ocupă de campania electorală a omului politic au fost depistate cu coronavirus. Alţi şase membri ai personalului de campanie fuseseră infectaţi cu coronavirus înainte de miting, când purtătorul de cuvânt Tim Murtaugh dăduse asigurări că nu vor fi prezenţi purtători ai virusului sau cei care intraseră în contact cu aceştia.
Acum, Murtaugh a anunțat că noile cazuri au fost identificate după încă o rundă de testare, iar cele două persoane participaseră la mitingul într-un spaţiu închis din Tulsa, statul Oklahoma, însă au purtat măşti pe toată durata evenimentului. Purtătorul de cuvânt nu a spus dacă persoanele bolnave au intrat în contact cu președintele Donald Trump.
Din cauza pandemiei de coronavirus, mitingurile electorale din cadrul campaniei prezidențiale au fost anulate pentru a evita extinderea îmbolnăvirilor. După câteva luni, președintele Trump a organizat o astfel de acțiune și a fost criticat dur de experţi în domeniul sănătăţii publice. Ei au spus că o adunare de mii de oameni într-un spaţiu închis este deosebit de periculoasă din punct de vedere al răspândirii virusului.
Pe fond de pandemie, Donald Trump și-a lansat campania
Donald Trump, gata să elibereze Seattle: „We are all set to go!”
În cadrul mitingului de la Tulsa (statul Oklahoma), Donald Trump a afirmat că SUA sunt pe cale să scape de problema coronavirusului. Însă, cifrele au arătat creşteri ale numărului de cazuri în 20 de state americane, inclusiv în Oklahoma.
Înițial, la miting erau așteptați 19.200 de susținători ai președintelui, care să ocupe întreg stadionul care găzduia mișcarea. Conform datelor oferite de pompieri, preluate de presa locală, la eveniment au ajuns doar 6.200 de oameni. Ieri, Trump a vorbit despre numărul mare de telespectatori care i-au ascultat discursul la televiziunea Fox News.
A fost un record personal pentru Fox News, care a înregistrat o audiență de 7,7 milioane de privitori. „A fost un succes deosebit”, conform afirmațiilor președintelui Americii.