Noi restricții în Grecia. Variola face ravagii în toată țara

Noi restricții în Grecia. Variola face ravagii în toată țaraGrecia. Sursa: Dreamstime.com

Grecia a interzis transportul şi reproducerea ovinelor şi caprinelor pe întreg teritoriul ţării timp de 10 zile din cauza cazurilor de infecţie cu variolă, a anunţat Ministerul Agriculturii de la Atena.Măsura este una preventivă şi sunt destinate ţinerii sub control a răspândirii virsului. Autoritățile au spus că acest virus nu afectează oamenii.

Infecția cu variolă face ravagii în Grecia

Până acum au fost indentificate 104 cazuri de infecţie cu variolă, cea mai mare parte în regiunea Evros din nordul Greciei. Aproximativ 17.500 de animale au fost sacrificate.Autorităţile investighează sursa iniţială a infecţiei. Se fac multe verificări în zona în care au apărut primele cazuri și se caută soluții.

Capre

Capre. Sursă foto: Unsplash

Riscurile sunt mari

Grecia are cele mai mari efective de capre din Europa iar laptele lor este utilizat la fabricarea brânzei feta, care are o contribuţie importantă la economia Greciei și se găsește în toată Europa.„Începând de astăzi, anunţăm o interdicţie completă privind transportul oilor şi caprelor pentru reproducere, îngrăşare, păşunat şi sacrificare, pe întreg teritoriul Greciei timp de 10 zile”, a anunţat ministrul Agriculturii, Costas Tsiaras.

Capre

Capre. Sursa foto: Arhiva EVZ

În luna iunie, grecii au introdus restricţii similare pentru a opri răspândirea unei infecţii virale cunoscută sub denumirea de "ciuma caprelor".

Restricții dure în Bulgaria

Zilele trecute, ministrul bulgar interimar al agriculturii şi alimentaţiei, dr. Gheorghi Tahov, a declarat că, din cauza focarelor de variolă ovină, a fost introdus un control sporit pentru transportul animalelor, la graniţele Bulgariei cu România şi Grecia. El a spus că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, prin emiterea de ordine administrative, interzice circulaţia şi comercializarea animalelor – bovine mici.

„Controlul este constant, zonele sunt delimitate – de trei kilometri, de 10 kilometri. Fac apel la disciplină, responsabilitate şi puţină conştiinţă, pentru că ne-au parvenit informaţii potrivit cărora există practici vicioase de a cumpăra animale bolnave din ţările vecine şi nu vom tolera acest lucru”, a comentat ministrul, adăugând că fiecare fermier trebuie să fie foarte atent.

Ne puteți urmări și pe Google News