Noi curse de AVION, directe, între MARILE ORAȘE din România

Noi curse de AVION, directe, între MARILE ORAȘE din România

Noi curse aeriene vor zbura de la Timișoara în țară. Dacă până acum ca să ajungă la Iași un timișorean trebuia să schimbe două avioane, adică să facă escală la București, din toamna acestui an vor fi curse directe.

Compania Blue Air a anunțat că va introduce începând cu octombrie 2016 curse directe Timișoara - Iași și Timișoara - Cluj, cu retur. Zborurile vor fi zilnice.

 “Suntem bucuroşi că Timişoara va avea legături aeriene cu oraşele Cluj-Napoca şi Iaşi, astfel,  mărinduse numărul destinaţiilor pentru potenţialii pasageri din această zonă. Considerăm benefice aceste legături şi pentru faptul că pot veni mai mulţi turişti în Timişoara şi în zona de vest a ţării. Aşa cum ne-am propus, începutul anului 2016 a dat startul deschiderii de noi destinaţii şi noi parteneriate cu companii aeriene. Avem convingerea că vom anunţa şi alte noutăţi plăcute pe perioada rămasă din acest an”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Ne puteți urmări și pe Google News