Noi condiții la indemnizația de hrană pentru bugetari în 2026. Ce îi așteaptă
- Maria Pană
- 30 iulie 2025, 06:45

O anumită categorie de bugetari se va mai bucura de indemnizația de hrană în 2026, cu toate acestea suma nu este tocmai mare. Iar articolul de lege este o excepție de la regulă.
Indemnizație de hrană, doar pentru unii
Legea 141/2025 prevede că bugetarii ale căror salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net vor primi o indemnizație de hrană de 347 lei lunar. Legislația în vigoare arată că acest drept se acordă lunar personalului cu salarii nete nu depășesc pragul de 8.000 de lei. Deși indemnizația trebuia calculaă și actualizată cu indicele prețurilor comunicat de INS, acest lucru nu se mai întâmplă.
Mai exact a fost introdusă o derogare prin OUG 156/2024, pentru întregul an 2025. Astfel indemnizația de hrană are cuantumul este înghețat la nivelul acordat în luna decembrie 2024. Acest lucru a fost făcut pentru a asigura predictibilitatea cheltuielilor bugetare. Așa cum este stipulat, nu toți angajații pot beneficia de această măsură.
Excepții de la regulă
Mai ales că legea arată că sunt exceptați cei care beneficiază deja de drepturi de hrană sub formă de norme de hrană. Sau cei care beneficiazăă de alocații valorice, în conformitate cu legislația specifică domeniului lor de activitate. La această categorie se încadrează angajații din structurile de apărare, ordine publică și securitate națională.
Este vorba despre cei din Ministerul Apărării Naționale, MAI, MJ, SRI, SIE, SPP, și poliția locală. Aceste categorii de personal au regimuri de hrană guvernat de acte distincte decât cele deja menționate.
Iar reducerea plafonului de la 8.000 la 6.000 de lei, va duce la scăderea numărului de bugetari îndreptățiți să primească astfel de indemnizații.
Cei ce au salariul peste 6.000 de lei vor pierde indemnizația de la începutului anului viitor. Pe de altă parte și pentru cei care o vor primi, suma va rămâne aceiași, ea nu va mai fi actualizată. Cel puțin acestea sunt măsurile anunțate pentru acest an.