Noi concurenți la Survivor România. Fiul unui luptător și soția unui tricolor din Generația de Aur se alătură echipei Faimoșilor
- Ramona Rotaru
- 13 februarie 2023, 20:43
Echipa Faimoșilor are noi concurenți. O fostă prezentatoare tv, soția unui tricolor al Generației de Aur, dar și băiatul unui celebru pugilist intră în competiție, cu forțe proaspete. Și echipa Războinicilor a primit doi concurenți noi.
Crina Abrudan, fostă prezentatoare tv, s-a alăturat echipei Faimoșilor în competiția Survivor 2023. Femeie în vârstă de 45 de ani este soția celebrului Gabi Popescu, mijlocaș al echipei naționale de fotbal. În competiție, tot în echipa Faimoșilor a intrat și fiul lui Cătălin Zmărăndescu.
Crina Abrudan a încercat să se prezinte cât mai bine înainte de a intra în competiția Survivor și a ținut să vorbească despre cariera sa de jurnalist sportiv. Ea formează un cuplu cu Gabi Popescu din 2008, iar în urmă cu aproximativ șase ani s-au căsătorit.
„Bună! Mă numesc Crina Abrudan, lumea mă cunoaşte ca prezentatoare de ştiri sportive. Am avut o carieră de 15 ani în televiziune şi patru ani de radio. Am venit la Survivor în primul rând pentru mine, pentru aventură, pentru ca după atâția ani de prezentare a știrilor sportive să fiu şi eu parte dintr-o competiţie sportivă.
Sunt foarte bucuroasă să văd că Faimoşii sunt mult mai bine decât i-am văzut eu că sunt înainte să vin, la televizor, şi îmi doresc ca împreună cu colegul meu, cu care m-am alăturat astăzi echipei Faimoşilor, să reuşim să facem echipa să fie ca în primele săptămâni, atunci când câştiga şi era foarte liniştită la consiliile de eliminare.Vă mulţumesc foarte mult pentru primire, mă bucur să fiu aici”, a declarat Crina Abrudan înainte de a începe competiția.
Fosta știristă a decis să renunțe la pupitrul știrilor sportive și să se implice într-un domeniu cu totul diferit. Crina Abrudan a cumpărat un apartament în urmă cu mai mulți ani și a deschis un loc de joacă pentru copii. Acesta poartă numele cățelușei sale, Lena. potrivit Unica.
Cine este Gabi Popescu
Crina Abrudan este soția fostului tricolor Gabi Popescu. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost mijlocaș pentru Extensiv Craiova, FC Universitatea Craiova, Salamanca, Valencia, Numancia, Dinamo, FC Național, Suwon Bluewings și JEF United Chiba.
A jucat în echipa națională a României în 14 meciuri, dintre care trei au fost disputate la Campionatul Mondial din 1998. A fost campion cu Dinamo în 1999-2000, campion al Coreei de Sud (Suwon Bluewings, 2004) și campion al Japoniei cu JEF United Chiba (2005). Pe lista reușitelor lui putem trece și o Cupă a Spaniei, cu Valencia, o Cupă a Coreei de Sud și Cupa Ligii Japoniei.
De-a lungul carierei, Gabi Popescu a strâns în total 233 de meciuri în Liga 1, înscriind 22 de goluri. În Primera Division are 6 goluri înscrie pentru Valencia în 47 de meciuri. Fostul mijlocaș a decis să se retragă din fotbal în 2006.