Noi capete de acuzare pentru Trump. Doi asistenți, inculpați

Noi capete de acuzare pentru Trump. Doi asistenți, inculpațiDonald Trump. Sursa foto: Palinchak | Dreamstime.com

Donald Trump este vizat de noi capete de acuzare în afacerea păstrării ilegale a unor documente clasificate după plecarea sa de la Casa Albă. Fostul președinte al SUA ar fi dat ordin unui tehnician să îl scape de probe.

Fostul președinte american Donald Trump este vizat de noi capete de acuzare în afacerea păstrării ilegale a unor documente clasificate după plecarea sa de la Casa Albă, dosar în care procesul este programat pentru luna mai 2024.

Procurorii federali, într-un document judiciar publicat joi, îi reproșează favoritului la primarele republicane pentru 2024 că a încercat să șteargă imaginile camerelor de supraveghere video de la reședința sa din Mar-a-Lago, în Florida, cu scopul de a evita ca acestea să cadă în mâinile anchetatorilor.

Un ordin dat la Mar-a-Lago: „şeful vrea ca acest server să fie şters”

Mai exact, lui Donald Trump, precum şi altor doi asistenți, li se reproșează că au cerut unui angajat al reședinței să „şteargă” imaginile camerelor de supraveghere video de la Clubul Mar-a-Lago pentru a împiedica predarea acestor imagini justiţiei. Unul dintre cei doi asistenţi, Walt Nauta, a fost deja inculpat alături de Donald Trump.

Inculparea celui de-al doilea, Carlos de Oliveira, este nouă. Acesta din urmă, potrivit acuzării, a insistat pe lângă un tehnician al reşedinţei, spunând „că şeful vrea ca acest server să fie şters”.

Ehipa de campanie a lui Trump: „o altă încercare fără sfârşit a administraţiei Biden de a-l hărţui”

Aceste noi acuzaţii, a răspuns echipa de campanie a lui Trump, „sunt doar o altă încercare fără sfârşit” a administraţiei Biden de a-l „hărţui” pe predecesorul său. Procurorul special care se ocupă de caz, Jack Smith, „tie că nu este nimic în dosar”, se mai arată în comunicat.

Donald Trump a pledat deja nevinovat, iar un judecător a stabilit săptămâna trecută data pentru începerea procesului, la 20 mai 2024, o premieră pentru un fost preşedinte.

Acest nou element în cazul arhivelor Casei Albe a intervenit în ziua în care avocații omului de afaceri republican s-au întâlnit cu reprezentanți ai Departamentului de Justiţie, în cadrul unei alte anchete privind încercările de a răsturna înfrângerea sa la alegerile din 2020, pentru care ar putea fi de asemenea inculpat, relatează presa americană.