Un utilizator avansat trebuie să se înconjoare de aparate care îmbunătăţesc performanţele calculatorului.
Piaţa accesoriilor pentru computer de birou sau de tip laptop este înfloritoare, deoarece obiceiurile de lucru ni s-au schimbat foarte mult. Avem nevoie de mai multe conexiuni la calculator, de un sunet mai bun, de ergonomie şi vrem să comunicăm în toate modurile prin intermediul internetului. Designul face diferenţa
După ce au umblat la preţuri şi au făcut produsele tot mai accesibile, companiile care lansează pe piaţă accesorii pentru calculator sunt preocupate acum mai mult de estetica aparatului. Unele concepte ajung în magazine, altele rămân simple fantezii. Este dificil să spui unde trebuie încadrat Swiftpoint TriPed, un dispozitiv inventat de un neozeelandez. Acest tip de mouse va avea funcţionalităţi avansate, precum zoom şi derulare nelimitate, plus funcţii de desen.
Designul este cel care uimeşte, aparatul semănând cu un stabilopod. Tot la capitolul „accesoriile viitorului“, intră şi un dispozitiv ce se va conecta la computer, pentru a-i da acestuia puteri haptice. Aparatul dezvoltat de cei de la Carnegie Mellon University va consta în două controllere prin care vor fi manipulate obiectele pe ecranul calculatorului, folosind mişcări ale mâinilor. Deci, „Minority Report“ este tot mai aproape de realitate! De pe rafturi Magazinele româneşti sunt înţesate de accesorii care fac lucruri la care nici nu te gândeai. Dacă ai deja un mouse fără fir, îl poţi încerca pe cel fără baterii de la A4Tech. Pentru a-ţi uşura accesul la funcţiile multimedia şi la internet, foloseşte tastatura de la Genius. Pentru convorbiri clare pe Skype, chiar şi într-un loc gălăgios, setul de căşti Logitech îţi sare în ajutor. Dacă eşti un fan al jocurilor, dotează-ţi calculatorul cu noua placă video Nvidia GeForce, iar dacă ai sute de filme şi nu mai ai loc pe CD-uri, s-ar putea să-ţi fie de folos hardul extern de 1 TB (1.000 GB) de la Western Digital. Orice ai alege, nu uita să compari produsul cu altele similare. OFERTE
Tastatură Genius KB-22e Descriere: grosime foarte mică; tastatură standard cu 12 taste speciale pentru acces la aplicaţii multimedia, office şi internet (accesarea e-mailului, a browserului, a programului de editare de text, funcţii de control pentru player audio-video); rezistă la apă şi alte lichide; compatibilă cu Windows Vista Preţ: aproximativ 32 de lei, luna aceasta în magazine. Căşti fără fir Logitech Clear Chat
Descriere: special construite pentru chat pe internet; rază de acţiune de 10 metri; nu necesită drivere; minimizează interferenţele; funcţionează cu toate aplicaţiile de mesagerie instantanee (Yahoo Messenger, Skype, Windows Live, Google Talk, AIM) Preţ: în jur de 100 de euro, în Europa din luna mai. Boxe 2.1 Genius SW-HF 1250
Descriere: boxe active în sistem 2.1 (două difuzoare şi un subwoofer); putere 40 W RMS, 15 W + 2 x 12,5 W; frecvenţa 20 Hz - 20 kHz; carcasă din lemn; butoane de control pe subwoofer; design compact, ideale pentru a fi plasate lângă computerul desktop Preţ: 150 de lei la Flanco.
Placă video Gigayte GeForce 9600 GT
Descriere: primul produs pe chipset Nvidia de generaţia a noua; performanţe foarte bune la jocurile video; tehnologia Pure Video HD, pentru calitate highdefinition pe calculatorul desktop; acceptă PCI Express; memorie GDDR3 de 512 MB; procesare Microsoft Direct X 10 Preţ: 640 de lei la Pcfun.ro.
Suport laptop Logitech Alto Cordless
Descriere: îmbunătăţeşte confortul, ridicând ecranul portabilului la nivelul de înălţime optimă pentru văz; minimizează căldura degajată de laptop şi îmbunătăţeşte răcirea; uşor de configurat; compatibil cu orice marcă de laptop; hub USB pentru conexiune la mouse, boxe şi alte accesorii Preţ: 424 de lei la Marketonline.ro.
Hard-disk extern Western Digital de 1 TB
Descriere: model MyBook Studio Edition; 16 MB memorie temporară; 7.200 de rotaţii pe minut; interfaţă eSata, Firewire 800, USB 2.0, greutate 1,17 kg; dimensiuni 54 x 137 x 166 mm; plasare orizontală şi verticală; finisaje de cauciuc pentru stabilitate şi amortizarea vibraţiilor Preţ: 940 de lei la Emag.ro.
Mouse fără baterii A4 Tech
Descriere: tip NB-35-2; model revoluţionar de mouse fără fir care se alimentează prin mousepadul inclus (conectare prin USB); energia e transmisă prin inducţie; trei butoane şi rotiţă de derulare în aplicaţii; mousepad ultrasubţire cu butoane de pornire/oprire şi reglare a comunicării cu mouse-ul Preţ: 27 de lei la Emag.ro.
Tuner TV extern Leadtek
Descriere: model Winfast USB Palm Top TV RO; format audio MP3/WMA; captură audio/video MPEG 1 / 2 / 4 / VCD / DVD / WMV, decodare video 10-bit; timeshifting (pauză în timpul emisiunii); picture in picture, telecomandă, stereo TV; USB 2.0. Preţ: 164 de lei la Upshop.ro.