Nicolăescu îi cere lui Boc să elimine coplata

Nicolăescu îi cere lui Boc să elimine coplata

Fost ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, prin care îi cere să respingă actele normative privind reglementarea compensării medicamentelor şi coplata serviciilor medicale.

Nicolăescu îi cere prim-ministrului să se implice direct şi responsabil în această problemă şi să găsească o sursă de finanţare pentru sistemul medical. Liderul liberal arată că, în contextul scăderii salariilor şi a îngheţării pensiilor, pacienţii vor avea cel mai mult de suferit de pe urma majorării preţurilor la medicamente, prognozată să aibă loc în luna aprilie.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate susţin că medicamentele nu se vor scumpi. Producătorii de pe piaţa internă avertizează, însă, că măsurile luate de cabinetul Boc în domeniu vor conduce la creşterea preţurilor la medicamente. De asemenea, prin suprataxarea companiilor producătoare, prin introducerea taxei de claw back, anumite medicamente vor dispărea de pe piaţă.

În scrisoarea trimisă premierului, Eugen Nicolăescu a arătat că "prin schimbarea propusă privind sistemul de compensare va creşte plata efectivă a pacienţilor la reţetele compensate şi de peste 10 ori decât în prezent". În acest context, pacienţii nu îşi vor putea permite decât medicamente ieftine. Medicii avertizează că, de obicei, medicamentele inovatoare sunt mai scumpe, iar pacienţii nu îşi vor mai putea permite să continue un tratament care să le asigure vindecarea sau supravieţuirea, după aplicarea noilor măsuri.

Ne puteți urmări și pe Google News