Din cuprinsul articolului
Nicolae Milescu - boier cultivat și „globe-trotter”. A rămas celebru pentru erudiția sa. A fost primul român despre care se știe că a călătorit în Europa Occidentală și în Orient.
Nicolae Milescu este deopotrivă un intelectual real dar și un personaj puternic mitizat. Asta, datorită însemnărilor despre el oferite de un alt boier cărturar, Ion Neculce.
Nicolae Milescu - De unde provine patronimul Milescu?
Tradiția spune că s-a născut undeva pe la finalul lui mai 1636 sau la începutul lui iunie același an. Nicolae Milescu era fiul unui aromân „boierit”, Gavril Slugerul din Milești Vaslui. Despre mama sa, se știe că era moldoveancă, probabil fiind aceea care a oferit Mileștii ca zestre. Școlit la Constantinopol, cu dascăli greci, Nicolae a fost un erudit „bizantinizat”. Știa limbi orientale, occidentale, în afară de greacă, latină și turcă.
El a fost în epocă numit Nicolae Spătarul. Numele Milescu și l-au atribuit rudele sale care au revendicat ulterior morții sale în secolul XVIII, satul Milești. După studii, a lucrat prin 1653-1658 pentru domnitorul Gheorghe Ștefan. ca „grămătic”. Domniile erau scurte, comploturile erau mari. Uneori, se implicau și consilierii. Era un joc periculos, nu de puține ori, aceștia fiind uciși sau mutilați. Spătar a fost în Țara Românească, în serviciul lui Gheorghe Ghica prin 1659-1660, evident, după detronarea lui Gheorghe Ștefan în Moldova.
Nicolae Milescu - „Spătarul ” sau „Cârnul”?
Ion Neculce povestește în „O samă de cuvinte” ce a pățit eruditul boier moldovean când s-a întors în Moldova. Spătar fiind, adică boier recunoscut, putea intra în jocuri pentru putere. El spune că, la un moment dat, a încercat să comploteze contra domnitorului Moldovei Ștefăniță Lupu. Acesta i-ar fi tăiat nasul. Nicolae Spătarul s-ar fi refugiat în Ardeal, unde ar fi încercat să-și repare cumva nasul. Se întâmpla prin 1660.
Urmează pentru Nicolae Milescu, numit de acum „Cârnul” o perioadă de lungi slujbe diplomatice. Până în 1664, stă la Constantinopol ca om al lui Gheorghe Ghica. Pornește în ambasade la Ludovic XIV în Franța. ajunge la Stockholm, în Suedia, sprijinind-ul pe fostul său șef, Gheorghe Ștefan. În 1668, cu două decenii înaintea „Bibliei de la Bucureștii”, finalizase de tradus Vechiul Testament, după o versiune greacă, Septuaginta.
Sunt surse istorice care îl contrazic pe Ion Neculce. Potrivit acestora, episodul acesta s-ar fi petrecut după ce ar fi fost în Occident. Domnitorul ar fi fost Alexandru Iliaș care a domnit în 1666-1668 și după aceea, timp de trei ani ar fi încercat să se vindece de „sluțenie”. Nefiind mulțumit de tratamente, ar fi abandonat ideea de a mai lucra în Europa. Occidentalii considerau oamenii cu nasul tăiat sau fără un membru drept foști acuzați de trădare (felonie în documente occidentale sau „hiclenie” în hrisoave medievale românești). A preferat lumea orientală, unde oamenii cu anumite „vătămări” vizibile erau apreciați pentru ce știau și nu pentru aspect.
Rusia, China. Sfârșitul marelui cărturar
Așadar, trei ani mai târziu, cu o scrisoare de recomandare de la Patriarhul Dosoftei de Ierusalim, Nicolae Milescu pleacă în Rusia, în 1671. Ajunge la Moscova, la curtea Țarului Aleksei Mihailovici. Lucrează la „Posolski Prikaz” - Departamentul Soliilor sub supravegherea demnitarului rus Artemon Matveev. Ion Neculce spune că datorită erudiției sale, ar fi fost cel care i-a fost dascăl chiar viitorului împărat Petru cel Mare.
Deși se știe că un preceptor care i-a deschis capul spre a vizita Europa ar fi fost un elvețian, se pare că și Nicolae Milescu ar fi jucat un rol în captarea interesului lui Petru cel Mare pentru Moldova. Evident, chiar și pentru alianța cu Dimitrie Cantemir și Constantin Brâncoveanu la 1710.
Despre boierul cărturar se știe că la 1675, pentru trei ani, a plecat în „ambasade” țariste prin Orient, ajungând în „Țara Chitailor” (China). A revenit de acolo la 1678. În următorii 30 de ani, este posibil să fi avut un loc de cinste la curtea lui Petru cel Mare, dacă este să îl credem pe Ion Neculce. Acesta spune că țarul însuși și-ar fi căutat fostul dascăl și descoperindu-l bolnav și nebărbierit, l-ar fi ras cu mâna sa și l-ar fi dat în grija medicilor imperiali.
Cert este că Nicolae Milescu Spătarul a murit undeva prin 1708, la Moscova. Operele sale vor fi valorificate în literatura română începând de la finalul secolului XIX și în a doua jumătate a secolului XX.
