Salina Praid, la un pas de dezastru! A fost cerut sprijin concret din partea Comisiei Europene

Salina Praid, la un pas de dezastru! A fost cerut sprijin concret din partea Comisiei EuropeneSalina Praid/sursa foto: dreamstime.com

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European și membru al Partidului Social Democrat, a anunțat sâmbătă pe pagina sa de Facebook că a solicitat sprijin de urgență din partea Uniunii Europene pentru Salina Praid și comunitățile afectate de inundații.

Negrescu, solicitare de fonduri esențiale pentru Salina Praid

Negrescu, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE din 2025, a reușit să obțină „fonduri esențiale” pentru a face față situațiilor de urgență din acest an, inclusiv crizei de la Salina Praid.

„Am securizat 3 miliarde de euro din politica de coeziune pentru regiunile afectate de dezastrele naturale din anii anteriori și 211 milioane de euro pentru Mecanismul de Protecție Civilă al UE”, a declarat Victor Negrescu.

El a adăugat: „Am cerut sprijin de urgență din partea Uniunii Europene pentru Salina Praid și comunitățile afectate de inundații. Am trimis o scrisoare oficială Comisarei europene pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, solicitând sprijinul imediat al Comisiei Europene în gestionarea crizei de la Salina Praid, care a fost grav afectată de inundații, precum și pentru localitățile lovite de calamități.”

Vicepreședintele PE a solicitat sprijin „concret”

Vicepreședintele PE a subliniat că a solicitat sprijin „concret” pentru evaluarea stabilității structurale, asistență tehnică pentru evacuarea apei, refacerea infrastructurii afectate și consolidarea acesteia împotriva unor riscuri viitoare.

 

De asemenea, a cerut coordonarea unui răspuns european rapid, inclusiv mobilizarea de fonduri de urgență și suport financiar pentru decontarea cheltuielilor necesare din fonduri europene, inclusiv cele destinate calamităților.

„Am obținut fonduri esențiale pentru a aborda situațiile de urgență”, a reiterat Negrescu. El a subliniat că Salina Praid nu este doar un obiectiv economic, ci și „o resursă strategică pentru România, o sursă de venit pentru întreaga regiune și un simbol național”.

„Oamenii afectați de inundații au nevoie de solidaritatea europeană. Trebuie să mobilizăm toate resursele disponibile pentru a salva ce mai poate fi salvat”, a adăugat el.

Corpul de Control la Salina Praid

În contextul inundațiilor care au dus la închiderea Salinei Praid, președintele Nicușor Dan a anunțat că va solicita primului-ministru să trimită Corpul de Control, subliniind că situația ar fi putut fi prevenită. Sâmbătă, el a vizitat Salina Praid, unde a fost întâmpinat de sute de oameni.

Nicușor Dan a menționat că un studiu va determina dacă întreaga salină poate fi salvată sau doar partea turistică. El a fost însoțit de liderul UDMR, Kelemen Hunor, și de mai mulți miniștri, inclusiv Cseke Attila (Dezvoltare), Tanczos Barna (Finanțe) și Bogdan Ivan (Economie).

Sâmbătă seară, președintele Nicușor Dan este așteptat în Băcel, județul Covasna, o localitate grav afectată de inundații, alături de Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului.

De asemenea, premierul interimar Cătălin Predoiu a anunțat că a dispus un control la Salina Praid pentru a identifica vinovații, în conformitate cu poziția președintelui Nicușor Dan. Predoiu este așteptat duminică în zonele afectate de inundații.